Reportaj inedit: Alin Petrache, primul eseu pe noul stadion de rugby Arcul de Triumf ! 3
Sport Ultima Ora

Reportaj inedit: Alin Petrache, primul eseu pe noul stadion de rugby Arcul de Triumf !

 

Alin Petrache, primul eseu pe noul stadion de rugby Arcul de Triumf !

Președintele Federației Române de Rugby abia așteaptă inaugurarea arenei din centru Bucureștiului, iar gândul său zboară direct la meciurile de calificare ale „stejarilor” penspotru Cupa Mondială din 2023.

Un proiect început acum aproape zece ani! Asta îl sensibilizează pe fostul căpitan al naționalei de rugby a României, acum președinte al Federației. Alin Petrache mai are de așteptat câteva luni până-și va vedea visul cu ochii: „stejarii” să evolueze din nou pe stadionul Arcul de Triumf.

” Nu am cuvinte să descriu ce am în suflet atunci când calc pe acest stadion…nu am apucat să joc niciodată aici, pe stadionul nostru. Cred că în 2010, la meciul cu Uruguay am strâns maxim 6200 spectatori… Proiectul nostru de suflet, cu care am pornit in 2010-2011 prinde contur, mai este  un pic și îl finalizăm. Sperăm ca în noiembrie să jucăm cele trei meciuri test aici. La primul meci de pe acest stadion nu îmi vor da lacrimile doar mie, toți oamenii care vor fi pe arenă aceasta vor simți purul patriotism și sufletul de rugbyst” – Alin Petrache, președinte Federația Română de Rugby.

window._taboola=window._taboola||[]; _taboola.push({ mode: ‘sc-in-article-newsteam’, container: ‘taboola-sponsored-in-article’, placement: ‘Sponsored In Article’, target_type: ‘mix’ });

Șeful FRR a povestit și istoria interesantă pe care stadionul de lângă Arcul de Triumf o are.

” Stadionul acesta face parte din familia mea, rugbyul este viața mea și ceea ce am reușit să ridicăm aici, pe locul în care rugbyul a luat naștere și unde e plin de istorie – este incredibil. Primii tineri care au studiat în Franța au venit la începutul lui 1900 pe acest teren și au adus rugbyul în România. „La șosea” se numea acest teren unde ei au început să plimbe mingea – aici va fi unul dintre cele mai frumoase stadioane de rugby din Europa!” – Alin Petrache, președinte Federația Română de Rugby.

Următorul obiectiv major – Cupa Mondială din Franța, 2023

Fostul internațional le-a luat-o înainte jucătorilor și a simulat pe terenul încă acoperit cu nisip primele reușite ale României. Totul cu gândul la Cupa Mondială din 2023.

„Sper să fie un pas cu dreptul în ceea ce înseamnă rugby aici, sper ca în clipa când jucăm primul meci să fie cel de calificare la Cupa Mondială din 2023, acesta este gândul tuturor jucătorilor naționalei. Avem patru ani să ne pregătim, un ciclu întreg, putem obține calificarea la Cupa Mondială din Franța”- Alin Petrache, președinte Federația Română de Rugby.

Dincolo de activitățile sportive, oficialii FRR speră ca și bugetul forului să prindă contur odată cu inaugurarea noii arene.

„Lumea evoluează, iar țara noastră trebuie să țină pasul cu tot ce înseamnă dezvoltare sportivă. Cine nu reușește, regresează, iar noi în sportul românesc asta facem. Ne trebuie astfel de infrastructură pentru a ne putea dezvolta. Stadionul înseamnă venituri pentru Federația Română de Rugby, business din sport, și, cel mai important, poți pune la bătaie pentru naționalele tale o arenă ultra modernă, cu toate facilitățile” – Alin Petrache, președinte Federația Română de Rugby.

Reportaj inedit: Alin Petrache, primul eseu pe noul stadion de rugby Arcul de Triumf ! 4

„Jucătorii sunt debusolați”

Șeful FRR abia așteaptă ridicarea restricțiilor impuse de Pandemia de Coronavirus și reluarea activității. De altfel, el a și elaborat un plan de revenire la normalitate în sportul cu balonul oval.

” Noi am pus la punct un ghid de reintrare în activitate, etapizat, am respectat tot ce înseamnă cerințe ale autorităților, fără să punem mâna colectiv pe balon. Întâi pe grupuri de câte 3 jucători, apoi de câte 5, de câte 7, fiecare cu balonul lui. Undeva în septembrie vrem să reluăm campionatul intern, am amânat finalitatea tuturor competițiilor pentru că avem timp să încheiem anul acesta returul, iar anul viitor vom porni alt campionat. Am ținut legătura în toată această perioadă cu jucătorii naționalei, ei sunt debusolați, au trecut 2 luni de când stau în izolare și nu e deloc un lucru ușor pentru un sportiv profesionist, obișnuit cu un anumit stil și ritm de viață. Ei au continuat pregătirea individuală, fiecare cum a putut, unii în apartament, alții la casă…Abia așteaptă cu toții să reia activitatea în mod normal” – Alin Petrache, președinte Federația Română de Rugby.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.