Prințesa Kate
Prințesa Kate
Breaking News Externe Social Ultima Ora

Regina Elisabeta îi conferă un nou titlu prințului William după ce a părăsit Casa Regală

Prinţul William are un nou titlu. Sâmbătă, regina Elisabeth a II-a a Marii Britanii l-a numit pe nepotul ei Înalt Comisar al Adunării Generale a Bisericii Scoţiei, potrivit revistei People.

În această poziţie, William va deveni reprezentantul personal al Suveranului Britanic la Adunarea Generală a Bisericii Scoţiei, care face multiple vizite şi va avea îndatoriri ceremoniale.

William, 37 de ani, va prelua rolul lui Richard Scott, al 10-lea Duce de Buccleuch şi al 12-lea Duce de Queensberry. Înaintea lui Scott, prinţesa Anne a deţinut această poziţie.

Numirea vine în contextul în care fratele său, prinţul Harry, şi soţia sa Meghan Markle au renunţat la rolul de membri seniori ai familiei regale.

Săptămâna trecută, regina Elisabeth a II-a şi familia – inclusiv William, Harry şi prinţul Charles – au parafat un acord privind termenii retragerii lui Harry şi Meghan.

După o perioadă de tranziţie care se va încheia în primăvară, Meghan, 38 de ani, şi Harry, 35 de ani, îşi vor pierde titlurile de „alteţe regale”, vor înapoia costurile renovării reşedinţei lor Frogmore Cottage şi vor locui atât în America de Nord cât şi Marea Britanie.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.