”REGELE”, PUS SUB SECHESTRU. Procurorii i-au luat soției lui ADAMESCU celebrul hotel REX din Mamaia

Lovitură grea pentru fosta soție a lui Adamescu. Polițiștii au decis punerea sub sechestru asigurător a celebrului hotel Rex din Mamaia, aflat în proprietatea femeii de afaceri. 

Potrivit unor surse judiciare, Carmen Adamescu se află în arest la domiciliu, într-o locuință cu șase camere.

„Polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au aplicat sechestrul asigurator asupra a 16 bunuri imobile, în valoare totală de peste 41.000.000 de lei, în cadrul unui dosar de evaziune fiscală și delapidare.

La data de 17 octombrie, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – Inspectoratul General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au pus în aplicarea un sechestru asigurător asupra bunurilor imobile deţinute în proprietate de patru societăţi comerciale.

De asemenea, a fost pusă în aplicare poprirea sumelor existente într-un cont bancar deschis de una dintre firme, până la concurenţa, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor menţionate anterior, care pot servi la garantarea reparării pagubei produsă, a executării pedepsei amenzii ori a cheltuielilor judiciare.

Măsura asiguratorie a fost dispusă de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, având în vedere prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii de delapidare, în cuantum total de aproximativ 47.944.000 lei.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.