BEC anunță un alt rezultat la referendum: Câți oameni au votat DA
Ultima Ora Politic

Referendumul pentru familie se apropie. Ce spune un deputat PSD despre organizarea acestuia

Referendumul pentru familie se apropie. Ce spune un deputat PSD despre organizarea acestuia

„Decizia de organizare a referendumului în privința definirii familiei este o obligație legală și morală despre cum ne dorim să arate societatea în care trăim”

 

Deputatul social-democrat Elvira Șarapatin a susținut miercuri, 26 septembrie, în plenul Parlamentului, că referendumul din luna octombrie reprezintă cea mai democratică formă posibilă de exprimare a voinței poporului român într-o chestiune de o profunzime spirituală deosebită.

Cele 3 milioane de români care au depus această inițiativă pentru revizuirea Constituției vor să existe o garanție că nicio putere politică nu va lua decizii care să contravină voinței poporului român. Altfel, orice Guvern ar putea modifica, chiar prin Ordonanță de Urgență, Codul Civil într-un sens opus față de voința cetățenilor. Nu va fi un vot pentru sau împotriva cuiva, pentru sau împotriva unor categorii de persoane. Va fi un vot despre cum ne dorim să arate societatea în care trăim. Referendumul pentru familie nu este o incitare la ură, la violenţă, la homofobie. Este vorba doar de apărarea unor valori morale şi a unor principii”, a declarat Elvira Șarapatin.

Acuzațiile împotriva Guvernului cu privire la cheltuielile generate de referendum se bazează pe o minciună. Decizia de organizare a referendumului este o obligație legală, nu un moft al Executivului.

Această decizie nu aparține nici Guvernului, nici majorității parlamentare, nici PSD. Această decizie aparține celor 3 milioane de români care au avut inițiativa revizuirii Constituției.

Este o cerere exprimată de peste 3 milioane de români care nu poate fi ignorată și care vizează un scop final de o importanță specială pentru societatea românească și anume introducerea în Constituţie a unor prevederi care să blocheze orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. La referendum vom afla decizia poporului. Nu este un referendum împotriva unei minorități sexuale și nu are ca efect restrângerea unor drepturi și libertăți. Este vorba doar de consacrarea conceptului de familie, care este o valoare socială, iar societatea românească are dreptul de a decide, în mod democratic, cum își definește propriile valori”, a subliniat parlamentarul PSD.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.