Elevii de clasa a 8-a susţin marţi proba la matematică
Elevii de clasa a 8-a susţin marţi proba la matematică
Ultima Ora Social

RAPORT ULUITOR. Peste 3 ani INUTILI în sistemul educațional român. Tinerii nu învață nimic

RAPORT ULUITOR. Peste 3 ani INUTILI în sistemul educațional român. Tinerii nu învață nimic

Ultimul raport al Băncii Mondiale arată că din cei aproximativ 12 ani de formare în sistemul educațional, 3 ani și 4 luni reprezintă un interval pierdut, în care tinerii nu învață mai nimic.

Că să afle cât de mult învață elevii români la școală, experții de la Banca Mondială au suprapus rezultatele la testările internaționale pentru literatie și științe exacte, la care România participa încă din anul 2000, peste durata perioadei școlare (inclusiv învățământul preșcolar) până la împlinirea vârstei de 18 ani.

„Cel mai mult timp se pierde între ultimii ani ai ciclului gimnazial și liceu. În această perioada, elevii au de-a face cu integrale, derivate sau tot felul de termeni greoi de care sunt conștienți că nu vor avea nevoie în viitor, deci nu învață aceste concepte. Să fim realiști. Tinerii se focuseaza să învețe doar la cele câteva materii pentru examenele naționale (Evaluarea Națională și Bacalaureatul) pentru că de acestea depind admiterea la liceu, respectiv la facultate. Ceea ce este perfect de înțeles.
Conținutul celor mai multe discipline este mult prea stufos, plictisitor și paralel cu realitatea adolescenților de azi. Este important să realizăm că trebuie să avem un sistem eficient și adecvat nevoilor elevilor, cu profesori bine pregătiți și plătiți în funcție de rezultatele și performanțele muncii. Dacă nu vom rezolva problema raportului dintre calitate și cantitate, nu vom face decât să-i obosim inutil pe elevi. După aceea să nu ne mai mirăm că tinerii români nu știu să vorbească corect sau să înțeleagă textele pe care le citesc, deși au stat ore în șir pe băncile școlii în fiecare zi”, spune Ștefan Vlaston, președintele asociației Edu CER, conform adevărul.ro.
Deși programele școlare sunt încărcate și deși cantitatea de materie care ar trebui să fie asimilată este în general mare, rezultatele învățării elevilor români sunt scăzute comparativ cu cele ale colegilor europeni. Se pune accentul foarte mult pe informații teoretice și abstracte și prea puțîn pe aplicabilitatea noțiunilor în practică sau pe consolidarea cunoștințelor.
În plus, experții în Educație subliniază că România are printre cele mai mari rate de abandon școlar din Uniunea Europeană. Mai exact, România este a treia țară din UE cu cel mai mare procent de abandon școlar, de 18,5% (înaintea noastră se clasează doar Spania cu 19% și Malta cu 19,6%),
Mai mult, România este unul dintre cele mai ineficiente din state UE cu privire la productivitatea sistemului educațional, arată un raport recent al Comisiei Europene. Concret, pe lângă timpul îndelungat petrecut la școală, România are probleme și în privința calității sistemului educațional și a incluziunii persoanelor din grupuri vulnerabile (care se află în afară sistemului educațional).

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.