Rapid București a promovat, matematic, în Liga a II-a
Ultima Ora Sport

Rapid București a promovat, matematic, în Liga a II-a

Duminică 12 mai 2019, Rapid București a câștigat cu scorul de 3-0 meciul cu Unirea Slobozia, disputat pe stadionul „Regie” din Capitală. La meci au asistat peste 8.000 de spectatori și o serie de VIP-uri: Mircea Lucescu (fost antrenor al Rapidului), Răzvan Burleanu (Președintele FRF) și Mircea Geoană, fost Ministru de Externe și înfocat fan al Rapidului. Golurile Rapidului au fost marcate de Hlistei (min. 20), Cârstocea (min. 23) și Vlada (min. 63). În sezonul viitor din Liga  a II-a, Rapidul se va lupta pentru promovarea în prima ligă cu echipe de tradiție: FC Argeș, UTA Arad, Farul Constanța și Petrolul Ploiești, care au făcut istorie în fotbalul românesc.

Mircea Lucescu, antrenorul care a câștigat un titlu de campion cu Rapidul a declarat pentru Telekom sport: „E un lucru extraordinar că o echipă de mare tradiție, un brand al fotbalului românesc, luptă pentru a reveni în prima divizie. Așa cum trebuie să se întâmple și cu ei, și cu Timișoara, și cu Argeș, și cu Constanța și cu toată lumea. Rapid a avut mai mulți spectatori astăzi decât toți spectatorii strânși în play-out. E meritul Rapidului, e meritul celor care au pus la punct această echipă și strategia promovării. Pancu și-a adus o contribuție deosebită, esențială. Plus jucătorii, să nu îi uităm, pentru că merită toate aplauzele pentru efortul pe care l-au făcut, de a aduce în tribune atâtea mii de spectatori. Le va fi mai greu în sezonul viitor, trebuie să se pregătească pentru liga a doua, trebuie să se ridice la nivelul ligii a doua și chiar în primul an să reușească promovarea”

George Copos, fostul finanțator al Rapidului, nu se mai întoarce la Rapid

Daniel Pancu, antrenorul Rapidului, a anunțat revenirea lui George Copos în calitate de investitor. George Copos, patronul hotelurilor Athenee Palace și Crown Plaza și al grupului de companii Ana, a negat categoric o posibilă implicare financiară la Rapid București.

„Nu, niciodată! Niciodată! După ce mi s-a întâmplat, nedrept, niciodată! Investitorii de acum sunt niște oameni foarte buni, ați văzut și voi, au adus echipa în Liga a II-a, o vor duce în Liga I, felicitări lor… Eu niciodată!”

În perioada când George Copos a condus echipa de fotbal, Rapid București a câștigat 2 titluri de campioană națională și 4 Cupe ale României.

Rapid București – Unirea Slobozia 3-0 (2-0)

Au marcat: Hlistei 20′, Cârstocea 23′, Vlada ’63

Rapid București: Drăghia – I. Voicu (cpt.) (Ad. Grigore 88′), Bg. Manole, Ad. Neacşu, Demici (Băjan 85′) – Jorza, Cârstocea – Hlistei, Sefer (Robinho 55′), Goge (Drăghiceanu 76′) – VladaRezerve neutilizate: Ciuculescu – Catrici, MatuleviciusAntrenor: Daniel Pancu

Unirea Slobozia: Călinoiu – I. Ene, Ibrian, Vl. Suciu, Gherasim – Chebac, Teodorescu (Vas. Bucă 46′) – Răduca (M. Şerban 87′), Mih. Adăscăliţei (Mih. Lemnaru 87′), C-tin. Toma (cpt.) – Mih. Năstase (Fl. Bălan 83′)Rezerve neutilizate: R. Petre – Topor, MilotinAntrenor: Costea Enache

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.