
Protest de amploare la Guvern. ”Tăiați facturile la energie”. Semnează Petiția
Comunitatea Declic organizează, joi, de la ora 11:00, un protest în faţa Ministerului Energiei prin care cere guvernanţilor reducerea facturilor pentru cetăţeni, prin investiţii verzi.
Alături de Declic la protest vor participa şi reprezentanţii organizaţiilor Bankwatch România, Greenpeace şi 2Celsius.
”În semn de protest faţă de facturile uriaşe primite la gaz şi curent, cetăţenii prezenţi la acţiune vor tăia zeci de facturi în bucăţele mici, pe care le vor preda într-un sac unui oficial din Ministerul Energiei”, au transmis organizatorii.
Organizaţiile Declic, Bankwatch, Greenpeace şi 2Celsius vor avea şi o întrevedere cu oficialii din minister.
În cadrul acesteia, Declic va depune peste 45.000 de semnături ale cetăţenilor care susţin petiţia ”Reduceţi facturile la energie, prin investiţii verzi’’.

”De ce este important?
Facturile la energie au crescut de cel puțin 3 ori în ultimul an. În mijlocul iernii, aproape jumătate din cetățenii României se întreabă cum se vor încălzi în lunile ce urmează.
Soluția autorităților, de a plafona prețurile la energie electrică și gaze, pentru următoarele 6 luni, nu ne ajută pe termen lung.
Cetățenii vor avea prima iarnă cu facturi uriașe. Iar studiile (1) arată că, dacă România continuă să investească în energie din combustibili fosili, consumatorii vor plăti cu 50% mai mult în următorii 10 ani decât în prezent.

Aceleași studii demonstrează că investițiile în energie verde ar reduce prețurile, iar creșterea nu ar fi mai mare de 8 procente.
Dar, în loc să susțină investițiile care produc energie ieftină, politicienii încurajează extinderea rețelelor de gaze, în favoarea băieților deștepți din energie.
Cât timp ei își măresc averile cu milioane de euro, 45,3% dintre români duc povara facturilor la încălzire. (2)
Singura șansă a României de a reduce costurile la facturi pe termen mediu și lung este un plan care să susțină investițiile în energie regenerabilă verde.
Lipsesc, în acest moment, strategii și obiective clare prin care să fie susținute aceste investiții.
Semnează și tu petiția prin care cerem creșterea capacității de energie regenerabilă instalată! Așa, vor putea fi reduse costurile energiei electrice.

De asemenea, activiştii vor depune la Ministerul Energiei rezultatul unei analize realizate de 3 cercetători, Dr. Andreea Vornicu, Dr. Andrei David Korberg şi Dr. Sorin Cebotari, din cadrul reţelei InfoClima, care demonstrează guvernanţilor cum energia verde ar scădea preţul facturilor şi ar reduce dependenţa de gazul de import.
AICI POȚI SEMNA PETIȚIA



Comentarii