Proiectul lui Firea de ridicarea mașinilor din Capitală, dat peste cap de Renate Weber. Este ilegal 1
Proiectul lui Firea de ridicarea mașinilor din Capitală, dat peste cap de Renate Weber. Este ilegal
Ultima Ora Politic

Proiectul lui Firea de ridicarea mașinilor din Capitală, dat peste cap de Renate Weber. Este ilegal

Avocatul Poporului Renate Weber a declarat, miercuri, că în niciun act normativ de până acum, polițistul local nu este considerat agent constatator, în contextul în care în Capitală s-a început acțiunea de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar. Numărul mașinilor a ajuns până acum la 17, conform mediafax.ro

”Noi în continuare credem că avem dreptate în interpretarea pe care o facem. Reglementările în România se fac cum se fac. De multe ori, ce face stânga nu ştie dreapta. Noi avem mai multe acte normative care se referă la circulaţia pe drumurile publice, la sancţionarea contravenţiilor, termenul de <<agent constatator>> şi aşa mai departe. Aceste acte normative au fost modificate de vreo patru-cinci-şase ori, în ultimii ani de zile. Niciodată, în niciunul din ele, nu s-a făcut referire la Poliţia Locală. E adevărat că legea Poliţiei Locale spune că şi Poliţia Locală poate să ridice şi poate să facă lucrul acesta. Dar niciodată, în legislaţia privind contravenţiile, poliţistul local nu e considerat agent constatator”, a declarat, miercuri, Renate Weber, Avocatul Poporului, în cadrul unei conferințe de presă.

Weber a spus că interpretarea corectă a unei sesizări trebuie făcută de o instanță de judecată.

”În final, ca să vezi care este interpretarea corectă, cred că ar trebui mers la o instanţă de judecată, pentru că, totuşi, numai judecătorul poate să facă acest lucru. De aceea am cerut noi prefectului să sesizeze instanţa de judecată. Dacă prefectul nu o face şi dacă o persoană particulară, poate să fie şi o instituţie, la un moment dat, se va trezi în situaţia în care maşina să îi fie ridicată de Poliţia Locală, va putea să facă ea personal o sesizare la instanţa de judecată sau să ne sesizeze pe noi. Dar, repet, noi avem o interpretare pe care o dăm unui ansamblu normativ. Interpretarea până la urmă însă, cea care trebuie să fie obligatorie, trebuie să vină de la o instanţă de judecată”, a adăugat Avocatul Poporului.

Ea a mai precizat că Parlamentul poate să rezolve situația făcând o armonizarea legislativă din care toată lumea să fie lămurită despre ce este vorba.

”A fost dată o hotărâre de guvern care dă posibilitatea Consiliului General să facă chestiunile tehnice care ţin de ridicarea maşinilor şi aşa mai departe. Noi spunem că e în continuare o chestiune care ţine de interpretare: cine este agentul constatator şi care sunt limitele competenţelor pe care acesta le are. Sigur, dacă mă întrebaţi pe mine, Parlamentul poate foarte simplu să rezolve acest lucru, făcând o armonizare legislativă din care toată lumea să înţeleagă foarte clar despre ce este vorba”, a afirmat Weber.

În urmă cu câteva zile, Avocatul Poporului a făcut o sesizare către Prefectura Capitalei, și a cerut atacara în contencios a hotărârii care prevede ridicarea mașinilor.

Reacția Avocatului Poporului a atras imediat nemulțumirea Gabrielei Firea, care a precizat că Avocatul Poporului „tinde să se transfore în avocatul nesmițirii”.

De altfel, Gabriela Firea a reacționat și miercuri cu privire la ridicarea mașinilor și a precizat că un polițist local poate fi un agent constatator.

„Am observat că în ultima perioadă Avocatul Poporului s-a specializat în a nu apăra poporul pentru pentru că eu, ca şi dumneavoastră, văd că sunt foarte multe probleme în ţară în toate domeniil. Sunt peste tot nemulţumiri, şi până la urmă este normal să fim activi şi din punct de vedere civic şi social. Am rămas profund neplăcut surprinsă de faptul că aceeaşi instituţie a Avocatului Poporului, în primul rând nu a catadicsit să citească Legea Poliţiei Locale, să observe, spre exemplu, că Poliţia Locală are printre atribuţii şi rolul de a dirija circulaţia sau de a aplica anumite sancţiuni, cum ar fi contravenţii, şi a transmis o adresă către Prefectura Capitalei sugerându-i prefectului Capitalei să conteste la CCR Regulamentul Primăriei Capitalei de ridicare a autoturismelor parcate în faţa spitalelor, şcolilor, care blochează căile de acces pentru urgenţă, care blochează tramvaiul, troleibuzul”, a declarat, miercuri, Gabriela Firea.

Potrivit edilului Capitalei, în două zile s-a ridicat 17 mașini parcate neregulamentar pe străzile Capitalei.

„Aşa cum ştiţi, s-au ridicat în ultimele două zile 17 autoturisme în Capitală, dar nu au fost abuzuri aşa cum citisem anterior, nu au fost ridicate maşini acolo unde au fost parcate, să spunem oarecum la mica înţelegere, deşi la distanţă mică era un semn de parcare interzisă”, a mai precizat Gabriela Firea.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.