Publicaţia “The Science of Petroleum” atestă faptul că România a fost prima ţară din lume cu o producţie de petrol, înregistrată oficial în statisticile, de 275 de tone, în anul 1857.
Mai mult, distilarea pe cale industrială a ţiţeiului pe plan mondial a început odată cu rafinăria construită de fraţii Mehedinţeanu, în 1856, la marginea oraşului Ploieşti, în apropierea Gării de Sud, pe strada Buna Vestire nr.174.
Trebuie menţionat aici şi faptul că Bucureştiul a fost primul oraş din lume iluminat public cu petrol lampant, începând cu 1 aprilie 1856. A fost folosit petrolul oferit de fraţii Mehedinţeanu, care avea calităţi incontestabile: incolor şi fără miros, ardea cu o flacără luminoasă, de intensitate şi formă constante, fără fum şi fără să lase cenuşă sau compuşi răşinoşi în fitil. Aceste calităţi importante ale produsului, precum şi oferta de 335 de lei pe an de fiecare felinar au exclus practic orice concurenţă. Celelalte oferte care propuneau drept combustibil uleiul de rapiţă sau de nucă duceau costurile la 600 de lei pe an.
Dacă adăugăm că România a fost prima ţară din lume care a exportat benzină, încă din anul 1900, putem spune că ţara noastră a fost în elita mondială a ţiţeiului.
Specialiştii spun că în anul 2050 omenirea va rămâne fără zăcăminte de ţiţei, după care va urma “moartea petrolului”. Se ştie că tehnologia actuală permite exploatarea unei pungi subterane de petrol în proporţie de 25%. Restul rămâne în pământ.
În România a fost experimentată o metodă de a mări performanţele tehnologice de exploatare a pungilor de petrol, între anii 1964-1968, la un zăcământ din Ojasca, judeţul Buzău.
Prin metoda românească, care nu folosea sonde obişnuite, ci mine, eficienţa exploatării zăcământului de ţiţei a crescut de la 25% la 65%, ceea ce este foarte mult. Adică din toate exploatările considerate epuizate am mai putea scoate încă o dată cantitatea de ţiţei exploatată deja.
Metoda a rămas doar în faza de experiment, din raţiuni politice.
