Premieră istorică. Prima misiune în spaţiu efectuată doar de femei 1
Ultima Ora Externe

Premieră istorică. Prima misiune în spaţiu efectuată doar de femei

Prima misiune în afara Stației Spațiale Internaționale (ISS) care a fost efectuată doar de astronaute – ce trebuia să aibă loc în luna martie, dar a fost anulată din cauza lipsei unui costum de o mărime potrivită – s-a încheiat cu succes vineri seară, a anunțat NASA, potrivit nytimes.com, citat de MEDIAFAX.

În luna martie, oficialii NASA au anulat ceea ce ar fi trebuit să fie o misiune premieră, după ce şi-au dat seama că au un singur costum de dimensiuni potrivite şi nu două. La misiune urmau să ia parte astronautele Christina Koch și Anne McClain, care, în cele din urmă, a fost înlocuită cu un coleg, pentru că nu s-a găsit pe ISS un costum spațial de mărime medie. În condițiile date, este mai ușor și mai rapid de modificat structura echipei de astronauți decât costumele spațiale, au declarat la momentul respectiv reprezentanții NASA.

Vineri, misiunea în afara ISS a fost efectuată de astronautele Christina Koch și Jessica Meir. Acestea au înlocuit un sistem de control al bateriilor care s-a defectat la sfârșitul săptămânii trecute.

Misiunea în afara ISS a început la ora 11.38 GMT și a durat șapte ore și 17 minute. Misiunea s-a desfășurat conform planului.

Aceasta a fost a patra misiune în afara ISS pentru Koch și prima pentru Meir.

Meir a venit pe ISS în luna septembrie și atât ea, cât și Koch s-au alăturat echipei de astronauți a NASA în 2013. Clasa lor a avut cel mai mare procentaj de astronauți candidați femei din istoria NASA.

După eșecul din luna martie, NASA a fost acuzată de sexism, mai ales că majoritatea angajaților sunt bărbați. Sally Ride a fost prima femeie americană care a călătorit în spațiu, la bordul navei spațiale Challenger, 1983. Un an mai târziu, astronauta sovietică Svetlana Savitskaia devenea prima femeie care a participat la o ieșire în afara stației spațiale (Salyut 7).

Peste 500 de persoane au ajuns în spaţiu până în prezent, dar numai 11% dintre acestea au fost femei.

Pe de altă parte, în luna aprilie, misiunea pe ISS a astronautei americane Christina Koch a fost extinsă la 11 luni, ceea ce înseamnă că aceasta va stabili un nou record pentru cea mai lungă perioadă petrecută în spațiu de o femeie, 328 de zile. Koch, în vârstă de 40 de ani, a sosit pe ISS pe 14 martie, pentru o misiune care urma să dureze șase luni. Misiunea ei a fost prelungită până în februarie 2020.

Anterior, recordul în domeniu i-a aparținut tot unei astronaute a NASA, Peggy Whitson, care a petrecut 288 de zile la bordul ISS, în anii 2016 – 2017, potrivit Agenției spațiale americane.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.