Un copil de 1 an și jumătate salvat de pompieri după ce s-a înecat cu un măr
Un copil de 1 an și jumătate salvat de pompieri după ce s-a înecat cu un măr
Ultima Ora Politic

PNL propune acordarea unui ajutor financiar pentru plata serviciului de bonă

PNL susține familia și creșterea natalității! Tocmai de aceea am inițiat o propunere legislativă prin care urmărim să încurajăm acele familii care își doresc copii, dar care de multe ori sunt descurajate de costurile ridicate pentru angajarea unor bone, în contextul în care ne confruntăm cu o lipsă acută de creșe și grădinițe pentru copiii de vârstă preșcolară.

Chiar dacă, în ultimul timp, numărul creșelor și al grădinițelor private este în creștere, trebuie să recunoaștem că mulți părinți nu își permit să își înscrie copiii la o astfel de instituție privată. Singura soluție este să le oferim sprijin financiar acelor părinți aflați în dificultate pentru a-și putea angaja o bonă!

Potrivit proiectului, pot beneficia de ajutor pentru plata bonelor categoriile de persoane ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depășesc 3.500 lei, iar suma propusă a fi acordată se va stabili în mod diferențiat, variind între 250 și 710 lei pentru fiecare copil de vârstă antepreșcolară.

De asemenea, trebuie menționat că de acest sprijin financiar va putea beneficia părintele sau reprezentantul legal la care copilul locuiește în mod statornic și care nu beneficiază de concediul și de indemnizația acordată pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap.

Adoptarea acestei propuneri legislative va reprezenta, de fapt, o investiție în viitor prin susținerea familiei și prin creșterea natalității! Consider că România are nevoie de o strategie pe termen lung, precum și de politici de dezvoltare a serviciilor sociale în vederea stimulării natalității, cu respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului!, a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro deputatul PNL Florin Roman.

Către:

          Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor

În conformitate cu prevederile art. 74 din Constituţia României, republicată, vă înaintăm alăturat, pentru a fi supusă dezbaterii şi adoptării, propunere legislativă privind acordarea unui  ajutor financiar familiilor pentru plata serviciului de bonă, spre a fi supusă dezbaterii şi aprobării Parlamentului României.”

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.