Mesaj din PSD cu prilejul Zilei Europei. ”Celebrăm pacea și unitatea”
Ultima Ora Politic

PERICOL pentru Dragnea. Cei 100 de parlamentari noi veniți nu îi dau SIGURANȚĂ liderului PSD

PERICOL pentru Dragnea. Cei 100 de parlamentari noi veniți nu îi dau SIGURANȚĂ liderului PSD

Senatorul PSD Niculae Bădălău a declarat marți, la Parlament, că partidul trebuie să aibă un „dialog mai intens” cu cei peste 100 de parlamentari aflați la primul mandat care nu cunosc disciplina de partid.

Întrebat dacă excluderile din PSD pot genera pierderea majorității în Parlament, senatorul social-democrat Niculae Bădălău a declarat că este nevoie ca noilor colegi să se li se explice mai „intens” regulile din partid.

„Singurul lucru care m-ar deranja la pierderea majorității și a guvernării este că nu am putea duce la îndeplinire ceea am promis populației. Atât. Restul, PSD a trecut prin momente extrem de grele. Probabil acum, odată cu înnoirea echipei parlamentare, nu uitați că noi cred avem peste 100 de parlamentari la primul mandat, care încă nu cunosc disciplina de partid, nu știu regulile într-un partid, nu știu să funcționeze într-o colectivitate, ne-a creat și ne-a adus aceste neaunsuri. Cred că trebuie un dialog mai intens, explicat și tinerilor noștri colegi parlamentari ceea ce trebuie să facem”, a declarat Bădălău, potrivit Mediafax.

Senatorul a menționat că excluderile din partid au fost o decizie „necesară pentru liniștirea partidului”.

Președintele PSD Liviu Dragnea, a declarat, marți, la Parlament, că „majoritatea nu se va pierde” după excluderile din PSD.

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni la un post TV, referitor la excluderea lui Adrian Țuțuianu și a lui Marian Neacșu din PSD, că mai mulți colegi din ALDE sunt îngrijorați de faptul ca nu cumva majoritatea parlamentară să fie afectată, lucru care îl preocupă și pe el.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.