Pe muchie de cuțit - Expoziție de artă contemporană
Ultima Ora Social

Pe muchie de cuțit – Expoziție de artă contemporană

În perioada 02-28 mai 2019Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici din România (U.A.P.), organizează Expoziția de Artă contemporană „Pe muchie de cuțit” realizată de către un grup de absolvenți (promoția 1999) ai secției de pictură de la Academia de Artă din București,acum artiști afirmați, formați sub coordonarea profesorului Florin Mitroi.

Opera lui Florin Mitroi (3 decembrie 1938 – 8 aprilie 2002)este una dintre cele mai interesante din artele vizuale din România, insuficient cunoscută și prezentată publicului, atât din scena locală cât și internațională. Un artist cu totul aparte a cărui carieră pedagogică a fost dezvoltată în paralel cu cea artistică, Florin Mitroi a fost un exemplu de profesor care prin structura academică a cursurilor și temelor de atelier a reușit să insufle studenților săi un model de gândire și de înțelegere al formelor și spațiului vizual dincolo de viziunea proprie a fiecăruia dintre ei.

La aniversarea a douăzeci de ani de la absolvire a Academiei de Artă din București sub coordonarea domnului profesor Florin Mitroi, grupul de studenți îi dedică această expoziție și aduce un omagiu celui care a fost unul dintre cei mai buni pedagogi din sistemul artistic românesc.

Expoziția „Pe muchie de cuțit” va prezenta în Galeria ARR una dintre lucrările Domnului Profesor Florin Mitroi aflată în colecția Muzeului de Artă Recentă MARealături de lucrări realizate de artiștii: Suzana DanIrina FlorescuVirginia GeorgescuDumitru GorzoViorelGrigoreAdrian LulciucAlexandru PapucEmilia Persu și Alexandru Rădvan. Titlul acestui proiect a fost inspirat de prezența obsesivă a motivului cuțitului în lucrările prof. Florin Mitroi, reinterpretat metaforic prin ceea ce înseamnă „atunci și acum” cele două decade din viața oricărui artist în contextul actual.

Vernisajul expoziției va avea loc la data de 2 mai începând cu orele 18:30 urmat de un recital de pian susținut de pianistulAndrei Deleanu care va prezenta lucrari de: Serghei Prokofiev, Ludwig van Beethovenși Robert Schumann.

Link eveniment facebook:

https://www.facebook.com/events/372829659993054/

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.