Trei militari români răniți în urma unei explozii în poligonul Cățelul
Trei militari români răniți în urma unei explozii în poligonul Cățelul
Ultima Ora Social

Participarea României la acţiunile militare din Afganistan

Îmi încep comunicatul prin transmiterea de sincere condoleanţe familiilor îndurerate ale celor doi români decedaţi şi însănătoşire grabnică pentru diplomatul român rănit grav în urma atacurilor teroriste talibane.

Am aflat cu durere în suflet de tragediile care s-au petrecut în ultimele zile în Afganistan, iar în calitatea mea de secretar al Comisiei pentru politică externă mă simt obligată să transmit un comunicat de presă prin care să prezint situaţia geopolitică din zonă.

Îmi încep acest demers prin a saluta intervenţia promptă a doamnei Ramona Mănescu, ministrul afacerilor externe, care a format imediat o celulă de criză la nivelul MAE şi a luat decizia de a rechema de la post toţi diplomaţii români de la Kabul.

De asemenea, apreciez comunicatele emise de doamna Viorica Dăncilă, în calitate de prim-ministru, care au întărit demersurile Guvernului şi au arătat latura umană a doamnei prim-ministru.

Nu în ultimul rând, decorarea post-mortem a diplomatului român decedat ca urmare a atacului de la Ambasada României reprezintă un gest cu însemnătate simbolică importantă realizat de domnul Klaus Iohannis, preşedintele României.

Vreau să menţionez încă de la început că România participă cu trupe militare în Afganistan de la începutul conflictului, din 2011, ca urmare a activării articolului 5 din Tratatul de la Washington. Ne aflăm practic implicaţi într-o misiune internaţională, sub umbrela NATO, ca urmare a statutului nostru de membru al acestei alianţe. De asemenea, participăm la aceste misiuni alături de S.U.A., partenerul nostru strategic.

Am văzut în presă comentarii cel puţin neavenite, prin care se punea în discuţie legitimitatea continuării prezenţei noastre militare în Afganistan, şi se promova ideea că ambasada noastră a fost ţinta atacului terorist taliban.

În primul rând, România a fost, este şi va fi un partener de încredere care îşi asumă toate obligaţiile rezultate din tratatele la care este parte. Mai mult, România este pe plan global un actor care promovează progresul către o lume mai sigură, mai liberă şi mai prosperă.

Menţionez că în această perioadă se poartă negocieri intense între administraţia SUA şi liderii talibanilor pentru încetarea conflictului şi revenirea la pace.

Ideea conform căreia Ambasada României a fost ţinta atacului taliban nu poate fi susţinută. De fapt, ambasada se afla într-un complex protejat de un zid înalt de 5 metri. În seara de 2 spre 3 septembrie un camion plin cu explozibil a fost detonat lângă zid, iar ulterior prin spartura din zid au pătruns terorişti înarmaţi. Ambasada noastră a avut neşansa să fie cea mai apropiată clădire de zidul de protecţie, unde a avut loc exoplozia, nici măcar nu era singura instituţie din acea clădire.

În urma deflagraţiei, clădirea ambasadei a fost complet distrusă, de aceea decizia doamnei Mănescu de a rechema toţi diplomaţii este salutară.

După deflagraţie, teroriştii au pătruns în complex şi au început să tragă la întâmplare, iar echipa de securitate a României a intervenit prompt şi a urmat un schimb de focuri care a durat câteva ore. Datorită intervenţiei echipei de securitate, a fost limitat numărul de victime, din păcate, un diplomat român a decedat, iar altul a fost grav rănit.

Referitor la tragicul eveniment care a avut loc joi dimineaţa, în care un militar român şi-a pierdut viaţa, subliniez că ţinta atacului terorist era sediul agenţiei de spionaj afgane. Un minibus plin cu explozibil a fost detonat lângă sediul agenţiei, din păcate, îa acel moment trecea prin zonă un convoi militar cu forţe străine, din convoi făcea parte şi militarul român decedat.

În concluzie, România nu a fost ţinta predilectă a atacurilor teroriste, a fost o victimă colaterală, iar noi, ca stat, trebuie să rămânem angajaţi în promovarea păcii şi securităţii în lume, mai ales în condiţiile în care un acord de pace în Afganistan este din ce în ce mai probabil, a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro deputatul PSD Mirela Furtună.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.