Parapantistul francez a fost găsit de echipele de salvatori. Starea sa de sănătate este bună
Ultima Ora Breaking News Social

Parapantistul francez a fost găsit de echipele de salvatori. Starea sa de sănătate este bună

Parapantisul francez a fost găsit conștient la o pensiune din localitatea Greșu, județul Vrancea. S-au deplasat la fața locului 2 ambulanțe Smurd de la Tg. Secuiesc – județul Covasna și de la Vidra – județul Vrancea. Acesta acuză dureri în zona cervicală. După acordarea îngrijirilor medicale va fi transportat la UPU Focșani.

Amplă acțiune de căutare în județul Covasna

Ieri seara, in jurul orei 21:30, dispeceratul comun ISU-SAJ a primit un apel prin 112, care anunța că nu se mai știe nimic despre un parapantist, cetățean francez, care zbura dinspre Brașov spre zona Comandău. Ultima dată a fost văzut, ieri în jurul orei 15:30, între localitățile Păpăuți și Chiuruș.

În urma apelului s-au format echipe mixte de căutare-salvare, astfel că peste 40 de pompieri militari, polițiști, jandarmi, salvatori montani din cadrul Serviciului Public Salvamont Covasna și cetățeni au plecat în căutarea parapantistului.Acestea au continuat până la ora 05:00 în această dimineață, dar fără rezultat.

La ora 07:00, căutările au fost reluate de echipe de căutare-salvare formate din 70 pompieri militari din cadrul ISU Covasna și ISU Brașov, jandarmi, polițiști, salvamontiști, militari din cadrul MAPN și cetățeni.

#Pompieri #Cautare #Comandau #Covasna #Share

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.