
Papa Francisc a condus procesiunea Sfintei cruci din Vinerea Mare. FOTO. VIDEO
Papa Francisc a condus, vineri seara, procesiunea Calea Crucii în Piața San Pietro din Vatican. O piață din care au lipsit, de această dată, din cauza restricțiilor cauzate de pandemia de coronavirus, zecile de mii de credincioși catolici care duminică vor celebra Paștele.
Două grupuri a câte cinci persoane au dus crucea de la o stațiune la alta: pe de o parte, deținuții de la penitenciarul ”Due Palazzi” din Padova (Italia), meditațiile fiind pregătite de unii dintre ei, iar pe de alta, medicii și asistenții de la serviciile medicale din Statul Cetății Vaticanului.
Prin aceasta se dorește astfel, a depune la picioarele Crucifixului atât suferințele celor nevăzuți de societate, cât și jertfa vieții și eforturile costisitoare ale medicilor și personalului medical care se află în prima linie pe frontul de combatere a pandemiei de coronavirus, informează ediția în limba română a publicației Vatican News.
De la ora 18:00, Papa Francisc a prezidat Celebrarea Patimii Domnului în bazilica San Pietro, unde Crucifixul a fost mai întâi acoperit. După procesiunea inițială, Papa s-a prosternat cu fața la pământ înaintea Altarului Catedrei.




Comentarii