Dăncilă și Tăriceanu pierd totul. Șefia Guvernului și președinția Parlamentului
Ultima Ora Politic

Ordonanța de urgență pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier, o cacealma care pune în pericol drepturile cetățenilor

”Într-o perioadă în care România este arătată cu degetul de instituțiile europene, deși trăim momentul istoric al Președinției Consiliului Uniunii Europene, când țara noastră ar trebui să fie remarcată prin rezolvarea unor dosare europene importante, stabilitatea țării este pusă în pericol de coaliția PSD-ALDE în fiecare zi, prin decizii netransparente și pripite.

După adoptarea pe repede înainte a unui buget fantezist și cu efecte negative pe termen lung asupra economiei naționale, Guvernul continuă să își arate incapacitatea și rea-voința prin adoptarea unor acte normative care urmează modelul deja faimoasei OUG 13.

Recent, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu o conducere interimară asigurată de ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a sesizat Consiliul Economic și Social pentru avizarea unei ordonanțe de urgență care instituie anumite măsuri în domeniul transportului rutier, o „struțo-cămilă”, care lasă impresia unui act redactat la comandă, metodă deja bine-cunoscută grupării Dragnea-Dăncilă. Ordonanța de urgență nu a apărut în urma consultării publice cu toate părțile interesate, ci, așa cum arată chiar un comunicat de presă emis de conducerea interimară a Ministerului Transporturilor, în urma presiunilor venite din partea unor grupuri de interese.

Actul normativ încearcă să rezolve două probleme extrem de presante ale acestor grupuri de interese, de altfel foarte vizibile și vocale în spațiul public. Astfel, pe de o parte ordonanța modifică Ordinul 980/2011, modificat și completat prin Ordinul 1824/2018, prin prelungirea valabilității licențelor din actualul program de transport interjudețean, care expirau în iunie 2019, până în 2023. De asemenea, ordonanța prevede și eliminarea de pe piața transportului public de persoane a platformelor de tip „ridesharing”.

În ceea ce privește transportul interjudețean de persoane, după mai bine de un an de dezbateri cu toate părțile interesate, se luase decizia normală de modificare a criteriilor de acordare a licențelor de transport, astfel încât consumatorul să beneficieze de servicii mai bune de călătorie. Cu toate acestea, ordonanța de urgență nu numai că face abstracție de modificările aduse Ordinului 980/2011, dar și introduce în mod abuziv prelungirea valabilității licențelor de transport până în 2023, pe baza criteriilor de atribuire anterioare, printre care „vechimea pe traseu”. Prin urmare, unii dintre operatorii de transport își vor continua nestingheriți monopolul pe traseu, din simplul motiv că vor lua punctaj maxim nu pe baza calității serviciilor oferite consumatorului, ci pe baza vechimii neîntrerupte pe traseu.

În acest context, mă întreb, care era urgența care să justifice o astfel de ordonanță, când normele tehnice de atribuire a licențelor sunt stabilite printr-un ordin ministerial? Iată, cum PSD inventează noi tehnici legislative, modificând printr-o Ordonanță de Urgență, un Ordin de ministru. De ce nu a existat o dezbatere publică și transparentă cu toate asociațiile de transport reprezentative? Dacă actualele licențe se vor prelungi în aceste condiții, ne așteaptă încă 4 ani de pericole pe drumurile publice din cauza autovehiculelor necorespunzătoare, care nu îi oferă siguranță consumatorului român.

Atât eu, în calitate de președinte al Comisiei pentru Transporturi și infrastructură a Camerei Deputaților, cât și Partidul Național Liberal, am solicitat de nenumărate ori Ministrului Transporturilor definitivarea modificărilor aduse Ordinului 980/2011, prin care să fie îmbunătățite serviciile de transport, iar criteriile de acces pe piață să stimuleze competitivitatea și nu monopolul.

Descentralizarea și liberalizarea pieței de transport rutier persoane sunt o necesitate pentru dezvoltarea transportului rutier din România, care trebuie să devină un serviciu modern, eficient, sigur și european. Obiectivul principal al factorilor decizionali ar trebui să fie creșterea calității serviciilor de transport în interesul consumatorului. Așa cum vedem prin această ordonanță de urgență însă, dorințele consumatorului par să nu fie luate în seamă de cele două ministere.

Deși Ministerul Transporturilor a aprobat o serie de modificări Ordinului 980/2011, care reprezentau un început important pentru dezbaterea cu privire la liberalizarea transportului rutier de pasageri, adoptarea acestei ordonanțe de urgență șterge cu buretele toate aceste eforturi.

Conducerea interimară a celor două ministere de resort, Transporturi și Dezvoltare Regională, nu s-a gândit la consumatorul român, ci a acționat doar în interesul unora dintre transportatori, care, în ultimii ani, s-au folosit doar de presiune, nu de dezbatere constructivă, pentru a-și menține nestingheriți monopolul de piață.

Același lucru îl putem afirma și în ceea ce privește activitatea în regim de taxi, unde grupurile de interese, după nenumărate dispute avute cu cei care sunt afiliați unor forme moderne de taximetrie ( platformele de ridesharing) și inclusiv cu reglementatorii, încearcă din nou să mențină acest sector de activitate prizonier al unor servicii depășite în raport cu nevoile utilizatorilor, dar și cu realitățile sociale și economice ale României.

Dacă guvernarea PSD-ALDE ar fi avut în vedere asigurarea unor servicii de calitate pentru cetățeni și reguli clare pentru un serviciu care se regăsește în sfera serviciilor comunitare de utilitate publică, atunci cu siguranță ar fi apelat la un parcurs legislativ corect, echitabil și transparent, care nu trebuie văzut ca un impediment în desfășurarea activității operatorilor, ci, mai degrabă, un demers care să aibă în centrul preocupărilor satisfacerea intereselor consumatorilor acestui serviciu, care să nu uităm este un serviciu public!

Pe 26 februarie 2019 Comitetul Economic și Social își va da avizul pentru acest act normativ care așteaptă și celelalte avize din partea ministerelor partenere, inclusiv cel al Justiției, care se va afla în fața unui examen al responsabilității, prin decizia pe care o va lua față de acest act normativ care ridică mari semne de întrebare cu privire la legalitatea lui.

PSD-ALDE trebuie să înceteze cu practica imorală și ilegală de adoptare a unor acte normative fără consultări și dezbateri mature, care să genereze cele mai bune rezultate pentru cetățenii care le-au acordat un vot de încredere la alegerile din 2016 și față de care nu au arătat nici cea mai mică urmă de respect în ultimii doi ani de guvernare!” a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro deputatul Lucian Bode.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.