Sergiu Bălan astrolog
”Faci cum spun eu!”… ”Eu te-am făcut, eu te omor!”… Fiecare român a auzit, cel puțin o dată în viață, aceste ”vorbe de duh”. Ba, unii au avut neșansa de a le fi fost adresate! Se spune că fiecare popor are conducătorii pe care îi merită și că, de fapt, conducătorul unei țări nu este decât o proiecție a mentalului colectiv al poporului.
Nemții, bunăoară, l-au dat pe Hitler, la un moment dat, consecutiv nemulțumirii profunde față de finalului Primului Război Mondial. Dar, să nu uităm că au avut și un Bismark, expresia cea mai pură, prusacă, a spiritului german. Italienii l-au avut pe Mussolini, un dictator cu trăsături latine, specifice poporului mediteranean.
Să vedem cum funcționează democrația pentru România, țara în care, de peste 2000 de ani, ne facem veacul. Dacă o luăm cu începutul, cu dacii, nu prea vedem democrație. Societatea dacică era structurată în două clase – pileati (nobilii, cei avuți) și comati (oamenii de rând).
Cele importante erau rânduite de către conducători (nobili, preoți, înțelepți), nimeni nu-l întreba pe agricultor ce părere are despre viața obștească. De fapt, în antichitate, singura societate democratică a fost cea ateniană (nici măcar cea grecească, în ansamblu). În rest, conducerea era asigurată de o pătură oligarhică (minoritară), care avea un important atribut – cel financiar, care asigura și puterea.
Revenind la daci – ocuparea, de către romani, în anul 106, nu a însemnat decât aplicarea forței, pentru păstrarea ordinii în perimetrul cucerit (Dacia Felix); din nou, nu putem vorbi despre democrație, după cum nu putem vorbi despre așa ceva nici în secolele următoare.
În Țările Române, boierii nu au avut altă grijă decât lupta continuă, acerbă, pentru putere și influență. Erau interesați doar de folosul personal, gata să facă și să desfacă orice domnie care le garanta prea-binele. Poporul trebuia să fie supus, să muncească, să nu cârtească; evident, înapoierea și analfabetismul conveneau din plin stăpânirii.
Românii s-au răsculat destul de rar, iar motivația principală nu a fost de ordin spiritual, ci material – au cerut pământ, au protestat împotriva birurilor prea mari, etc. În timp de englezii au cerut Libertate încă de la 1215, nici în 1437 – la Bobâlna, nici în 1514 – războiul țărănesc al lui Gheorghe Doja, nici în 1784 – Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, nici în 1821 – revoluția lui Tudor, nici în 1848 – Revoluția elitelor europene, care a atins și elitele românești, nici în 1888 sau în 1907, românii nu au cerut ceea ce au cerut abia în 1989 – Democrație și Libertate! Este un defazaj istoric uriaș, care se cere a fi metabolizat, cumva.
Domnitorii inițiați ai românilor, purtători ai titulaturii IO (Iubitor de Oameni – grad maxim de inițiere ezoterică) – Mircea cel Bătrân (1386-1395 / 1397-1418) Vlad Țepeș (1448 / 1456-1462 / 1476), Ștefan cel Mare (1457-1504), Mihai Viteazul (1593-1601), tot veritabili dictatori au fost.
Mai departe, constatăm că, de la Cuza Vodă (1859-1866) la Carol I (1866-1881, domnitor / 1881-1914, rege) – care, deși a adus o adiere de democrație în societatea românească, tot în nota dictatorială s-a manifestat – dictatura s-a perpetuat, mai departe, la Carol al II-lea (1930-1940), la legionari, la Antonescu, la comuniștii Gheorghiu-Dej și Ceaușescu. De fapt,odată cu instaurarea regimului comunist, românii au experimentat și autoritarismul, dar și totalitarismul. Nu putem decât să tragem o amară, dar reală concluzie – românii au avut, de-a lungul istoriei, o reală vocație pentru dictatură.
Românii își fac un titlu de glorie din faptul că ei nu au asuprit alte popoare și nu au purtat războaie de cucerire. Nu-i nimic! Compensator, toată energia pe care ar fi putut să o ”exporte”, prin eventuale campanii militare, au direcționat-o în interior, împotriva celor apropiați (vecini, rude, prieteni, colegi) și, în special, împotriva nevestelor și a copiilor.
Să vedem ce părere au stelele despre cele discutate. Harta României de la 1859, ca și harta de la 1918, au în comun un element definitoriu pentru subiectul pe care îl tratăm și anume prezența lui Saturn (autoritatea, administrația) în Leu, semnul conducătorilor.
Saturn este restrictiv, opresiv, mai ales dacă primește aspecte proaste, iar acestea nu lipsesc – cuadratură cu Pluton (dictatură în toată regula) și opoziție cu Soarele în harta de la 1859, sau opoziția cu Uranus (predispoziția perpetuă la răsturnare de regim, eterna oscilație între nou și vechi) în harta de la 1918.
Să mai vedem o hartă, cea a României independente (21 mai 1877) – hartă propusă de Firicel Ciarnău, un mare astrolog al românilor – casa a X-a (guvernul, șeful statului, clasa conducătoare) conține Pluton conjunct cu Soarele nației, cu Mercur și cu Venus, în aspecte de cuadratură cu Uranus și cu Axa Destinului. Oricum o dai, predispozițiile astrale sunt clar orientate către dictatură și către suferință pentru popor.
La începutul studiului, aminteam că fiecare popor are conducătorii pe care îi merită și că există o legătură profundă între tipologia poporului și conducător.
Prin urmare, pentru ”leac”, ar trebui parcurs sensul generator – adică, se schimbă poporul în bine și, implicit, la un moment dat, se vor schimba și conducătorii în bine. Este principiul tratamentului aplicat în medicina alternativă – tratezi cauza care a generat boala (nu efectul) și, astfel, boala dispare.
Din păcate, când ”pacientul” este un popor, rezultatele ”miraculoase” nu prea sunt posibile. Când te-ai obișnuit, din strămoși, să-ți legi copilul cu lanțul (ca să nu fugă la capătul pământului, vezi Doamne), să-l abuzezi fizic și emoțional, să-l obligi ”să se facă” ceea ce vrei tu, indiferent de vocație (o jalnică tentativă de clonare, fără a ține seama de indivualitatea și destinul fiecărui om), când îi alegi partenerul de viață, după criterii personale, care pot să nu-și aibă corespondent în copilul devenit om matur, când te amesteci constant și îi faci viața praf, când nu-l tratezi ca pe un matur responsabil și faci tu alegeri în locul lui (”și la 50 de ani, tot copilul meu ești!”), făcându-i, cică, ordine în viață (și dezastru în minte și în suflet), etc., etc., este al dracului de greu să te schimbi, așa, peste noapte.
Ca să nu mai spunem că vindecarea începe cu conștientizarea problemei și, sincer, nu se știe câți români sunt dispuși să-și privească demonii în față și să purceadă la propria exorcizare.
Și, conform principiului ”Semeni vânt, culegi furtună”, se găsește, întotdeauna, cineva ”mai mare”, care să le aplice adulților exact același tratament pe care l-au aplicat și ei copiilor, perpetuând, la nesfârșit, un modus vivendi nefiresc, bolnav de-a dreptul. Dictatură semeni, dictatură culegi!
Toate popoarele lumii au hibe. Nimeni nu este perfect, ci perfectibil. Problema este că, la unii, proporția, procentul de hibe este mult peste o medie acceptată.
Atât democrația, cât și totalitarismul se învață. Se învață din familie, de la vârste fragede, când constatăm că trebuie să facem una sau alta pentru că așa vrea mama/tata, nu pentru că este bine sau rău (din păcate, uneori, mama și tata nu știu nici ei să discearnă între bine și rău, între moral și imoral). Creștem și constatăm că și în societatea românească este cam la fel – voia cuiva devine Voie, peste lege și deasupra Legii.
La rândul nostru – dacă nu avem o personalitate bine definită și nu suntem în stare să ne construim singuri sistemul de valori normal, dacă nivelul de conștiință nu este elevat – vom fi tentați să acționăm în aceeași manieră primitivă, atât în familie, cât și în lume…
… Oficial, de 30 de ani trăim în democrație.
