Olandezii se mișcă mai repede decât românii. Cumpără elicoptere Airbus pentru situații de urgență 1
Ultima Ora Externe

Olandezii se mișcă mai repede decât românii. Cumpără elicoptere Airbus pentru situații de urgență

Olandezii se mișcă mai repede decât românii. Cumpără elicoptere Airbus pentru situații de urgență

În România a fost lansată de curând licitația pentru achiziționarea de elicoptere destinate să intervină în situații de urgență, licitație așteptată de ani de zile pentru a întări flota IGSU.

Olandezii se mișcă mai repede și tocmai ce au semnat cu Airbus pentru cumpărarea a 6 elicoptere H135, destinate unicului operator de servicii medicale de urgență, Royal Dutch Touring Club ANWB.

Royal Dutch Touring Club ANWB și Airbus semnează un contract pentru șase elicoptere H135

 Airbus Helicopters și operatorul de servicii medicale aeropurtate Royal Dutch Touring Club ANWB au semnat un contract pentru achiziționarea a șase elicoptere H135 dotate cu sistem Helionix.

În plus, operatorul olandez a contractat și un prim lot de trei avioane care vor fi livrate în 2019 – 2020. 

“Olandezii se bazează pe serviciile medicale de urgenta aeropurtate (HEMS) pe care le asigurăm în colaborare cu 4 spitale universitare și avem certitudinea că H135 este cel mai bun elicopter pentru misiunile noastre”, a spus Petra van Saaze, directorul ANWB Medical Air Assistance. „Sistemul Helionix ne va ajuta să eficientizăm operațiunile – care se derulează non-stop. Mulțumim ANWB pentru încrederea continuă pe care o are față de Airbus Helicopters și în special în modelul H135”, a spus Thomas Hein, șeful Departamentului de Vânzări pentru Europa Occidentală al Airbus Helicopters. „H135 este un elicopter modern, cu performanțe dovedite, reprezentativ la nivel mondial pentru zona serviciilor de urgență aeropurtate. 

ANWB Medical Air Assistance este deținută 100% de Royal Dutch Touring Club ANWB, fiind unicul operator de servicii medicale de urgență aeropurtate din Olanda. Compania efectuează peste 8500 de misiuni anual, cu ajutorul flotei sale de  șase elicoptere din familia H135. ANWB colaborează cu patru centre medicale de urgență din Olanda, timp de șapte zile pe săptămână, 24 de ore pe zi. Prin achiziționarea noilor elicoptere H135, ANWB își aduce flota la nivelul celor mai actuale standarde tehnologice. În plus, ANWB operează două elicoptere H145 care îndeplinesc peste 600 de misiuni pe an în zona insulelor olandeze Wadden, în colaborare cu serviciul local de ambulanță, sapte zile din sapte, 24 de ore pe zi. 

H135 este un elicopter de referință pentru operatorii de servicii medicale de urgență din întreaga lume. Printre caracteristile deosebite ale aparatului se numără cabina spațioasă, performanța și capacitatea de încărcare excelente, precum și zgomotul redus. Ușile laterale glisante supradimensionate și ușile clapetă din spate permit transbordarea rapidă a pacienților,  precum și desfășurarea în siguranță a operațiunilor la sol datorită sistemului unic Fenestron (cu rotor încastrat), marca Airbus. 

În afară de pilotul automat în 4 axe, sistemul Helionix include un layout inovativ al cabinei care ajută echipajul să evalueze mai bine situația la locul intervenției. Dotat cu 3 mari ecrane electronice, cabina H135 este compatibilă cu sistemul Night Vision Goggle pentru misiuni nocturne și include un indicator First Limit, care evidențiază toate informațiile relevante despre motor pe un singur ecran. 

În prezent, peste 1270 de elicoptere din familia H135 sunt operaționale la nivel mondial, acumulând în total aproape 5 milioane de ore de zbor.

Și în România a început o licitație prin care SMURD va achiziționa 6 elicoptere pentru cazurile de urgență. 

Despre Airbus

Airbus este lider mondial în domeniul aeronautic, al spațiului și serviciilor conexe. În 2017, compania a generat venituri de 67 de miliarde de euro și a angajat aproximativ 129.000 de oameni. Airbus oferă cea mai complexă gamă de aeronave de pasageri, cu o capacitate de la 100 la peste 600 de locuri. Airbus este, de asemenea, lider european în ceea ce privește avioanele cisternă, cele de luptă, de transport și pentru alte misiuni, precum și una dintre cele mai mari companii spațiale din lume. În domeniul elicopterelor, Airbus oferă cele mai eficiente soluții civile și militare la nivel mondial.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.