OFICIAL! Poliția confirmă perchezițiile făcute la soțul Vioricăi Dăncilă 1
Ultima Ora #DNA Justiție

OFICIAL! Poliția confirmă perchezițiile făcute la soțul Vioricăi Dăncilă

Procurorii din localitatea argeșeană Topoloveni, alături de polițiștii de la Investigații Economice au efectuat miercuri, 14 octombrie, percheziții la biroul din municipiul Pitești al lui Cristinel Dancilă, soțul fostului premier al României Viorica Dancilă.

Cristinel Dancilă este director asset producție, la Divizia Explorare și Producție din cadrul OMV-Petrom, iar descinderile ar fi vizat tranzacții imobiliare suspecte de care ar fi beneficiat funcționari ai Primăriei Topoloveni, dar și soțul fostului premier.

„Activitatea s-a desfășurat în scopul administrării de probatoriu, într-un dosar penal în care se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, iar în urmă activității de percheziție, au fost ridicate mai multe documente.

La acest moment, cercetările vizează modul în care o persoană fizică ar fi dobândit o suprafață de teren, pentru care ulterior a avut o relație contractuală cu societatea comercială în cauza, ce activează în domeniul petrolier”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Argeș.

Oficialii OMV-Petrom arată că au fost contactați de investigatori în acest.

„În ceea ce privește informațiile publicate astăzi, precizăm că nu au fost aduse acuzații împotriva companiei sau a angajaților acesteia. În urmă unor solicitări transmise de către organele de urmărire penală, OMV Petrom a pus la dispoziția acestora mai multe documente, urmând să coopereze și să respecte dispozițiile autorităților în continuare”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.