O nouă Casă a Căsătoriilor în Cetatea Medievală Târgu Mureș pentru miresele superstițioase. Decorată ca un palat regal
Ultima Ora Social

O nouă Casă a Căsătoriilor în Cetatea Medievală Târgu Mureș pentru miresele superstițioase. Decorată ca un palat regal

O nouă Casă a Căsătoriilor în Cetatea Medievală Târgu Mureș pentru miresele superstițioase. Decorată ca un palat regal

O clădire din Cetatea Medievală Târgu Mureş, care a fost amenajată şi decorată ca un palat regal, prevăzută cu două căi de acces, pentru miresele superstiţioase care se căsătoresc în acelaşi timp, va găzdui noua Casă a Căsătoriilor, începând de sâmbătă.

„Locul în care generaţii întregi au spus ‘Da’ în faţa ofiţerului Stării Civile se va schimba, începând cu data de 1 septembrie. Căsătoriile vor fi oficiate în atmosfera regală a noului sediu, amenajat în renumita Cetate din Târgu Mureş. Lucrările începute în urmă cu mai multe săptămâni au redefinit corpul în care, de acum înainte, va funcţiona Starea civilă. Predominant auriu, cu 12 candelabre somptuoase, cu mobilier şi o parte din obiecte de decor recondiţionate, noua Casă a Căsătoriilor din Târgu Mureş a urcat în topul celor mai interesante locuri din Transilvania în care îndrăgostiţii îşi unesc destinele”, a anunţat vineri, Primăria Târgu Mureş.

Casa Căsătoriilor este împărţită în trei compartimente principale, un coridor de intrare cu loc discret pentru miresele care vor să îşi refacă machiajul, două camere de ceremonii şi o alta în care mirii pot fi felicitaţi.

Noua Casă a căsătoriilor păstrează şi o tradiţie, pentru ca miresele să nu se întâlnească, există două căi de acces, dinspre Biserica Cetăţii şi una către aleea principală din Cetate.

Municipalitatea a anunţat că fiecare pas făcut de miri şi fiecare etapă a ceremoniei căsătoriei civile poate fi urmărită de către toţi invitaţii aflaţi în încăpere cu ajutorul ecranelor amplasate strategic.

Pentru ca miresele şi celelalte doamne să nu îşi rupă tocurile pantofilor pe pavajul medieval al Cetăţii, a fost amenajată şi o alee pietonală care duce la Casa Căsătoriilor.

Primii miri care vor semna certificatul de căsătorie în noul sediu medieval-regal sunt programaţi sâmbătă, 1 septembrie, de la ora 9,45.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.