Newsbucuresti.ro: Medicul Adrian Marinescu: „Mă aştept ca după luna martie situaţia să înceapă să se echilibreze” 1
Social Ultima Ora

Newsbucuresti.ro: Medicul Adrian Marinescu: „Mă aştept ca după luna martie situaţia să înceapă să se echilibreze”

Directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”, Adrian Marinescu, spune că deşi varianta Omicron a SARS-CoV-2 este mai puţin agresivă faţă de cele, urmează o perioadă grea, informează newsbucuresti.ro.

„Mă aştept să fie mai multe cazuri, mai ales că se testează mai mult, iar boala se transmite mai uşor. Cele mai multe cazuri vor fi însă uşoare sau medii. Acum mai e şi discuţia că va fi complicat, şi v-o spune medicul, o spun cei care lucrează în general în circuitul COVID, va fi foarte greu de evaluat un număr foarte mare de pacienţi într-un timp scurt. În Bucureşti vorbim deja de predominanţa variantei Omicron. În ţară, încă nu, dar în curând va fi toată România”, a explicat Marinescu pentru adevarul.ro.

Această tulpină dă de regulă forme uşoare şi medii ale bolii COVID-19, iar mortalitatea şi spitalizarea sunt mult reduse în comparaţie cu celelalte variante ale virusului, crede medicul.

”Valul acesta, ultima strigare cu impact important în populaţie”

„Vârful valului va fi undeva în jumătatea lunii februarie, sigur plus-minus, atunci ar trebui să fie intensitatea maximă. Iar scăderea nu va fi peste noapte, ci se va întâmpla treptat. Dar mă aştept ca după luna martie situaţia să înceapă să se echilibreze. Ceea ce înseamnă că avem acum nişte săptămâni care vor fi complicate, din păcate”, avertizează Marinescu.

Medicii vor avea mult mai mulţi pacienţi, din cauza gradului ridicat de contagiozitate a tulpinii. Vor fi în mod cert mai multe infectări decât în valul anterior, atrage atenția medicul. Însă, spune el, valul acesta va fi ”ultima strigare”.

„Valul acesta va fi ultima strigare. Nu înseamnă că dispare virusul, dar mă aştept să fie ultima strigare cu impact important în populaţie. Vor exista în continuare cazuri care însă mă aştept să fie în număr mai mic, la nivel de regiune.

Nu ştiu cât vor ţine de sezon, pentru că virusul nu e neapărat sezonier, dar mă aştept ca lucrurile să se schimbe treptat şi să fie punctul în care să nu mai fie nevoie de măsuri efective, să nu mai fie necesare. Şi vom reuşi să convieţuim cu virusul.

După acest val mă aştept ca vara să fie deja liniştită. Mă aştept ca din vară să se întâmple toate acestea, adică să revenim la normalitate, să ne bucurăm de lucrurile pe care le puteam trăi în mod normal, la o viaţă normală”, a mai spus medicul.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.