Foto. Ultima oră. O avalanșă s-a produs pe DJ 714. Autoritățile lucrează la deblocarea drumului
Ultima Ora Social

Meteorologii AVERTIZEAZĂ. Risc mare de AVALANȘE în masivele Țarcu și Godeanu

Meteorologii au atenţionat, marţi, asupra riscului mare de avalanşă prezent în masivele Ţarcu şi Godeanu, în condiţiile în care, în următoarele 24 de ore, la altitudini de peste 1.800 de metri se aşteaptă să se depună un nou strat de zăpadă de circa 10 centimetri peste cel existent, care măsoară 50-60 de centimetri.

„La peste 1.800 metri, stratul de zăpadă este consistent, format în primii 50-60 cm din zăpadă uşoară şi instabilă şi plăci de vânt. Peste stratul existent, în următoarele 24 de ore, se va depune un strat de zăpadă proaspătă, în medie de până la 10 cm. Vântul a favorizat depunerea şi acumularea zăpezii în zonele adăpostite şi pe văi, iar acolo stratul instabil de la suprafaţă este de dimensiuni mai mari. La supraîncărcări slabe se pot declanşa avalanşe de dimensiuni medii, iar în zonele cu acumulări însemnate, se pot disloca volume mai importante de zăpadă”, se arată în buletinul nivometeorologic pentru perioada 22-23 ianuarie, postat pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, www.meteoromania.ro.

La altitudini mai mici de 1.800 m, stratul de zăpadă este, pe alocuri, de dimensiuni mari, meteorologii atrăgând atenţia că primii 30-40 cm rămân în continuare instabili. Se apreciază că sub acţiunea temperaturilor pozitive din timpul zilei, stratul de la suprafaţă se va umezi şi topi, în special la altitudini de sub 1.600 m, ceea ce va determina apariţia avalanşelor.

„Declanşarea avalanşelor va fi posibilă chiar şi la supraîncărcări slabe, pe pantele cu înclinaţie mare, dar se pot declanşa şi spontan curgeri sau avalanşe de topire de suprafaţă”, se precizează în buletinul nivometeorologic.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.