
Meteo, 20 septembrei 2019. Vremea se încălzește
Vremea se încălzește vineri, 20 septembrie, în toată țara. Temperaturile maxime diurne ajung la normalul acestei perioade a anului. Sunt posibile unele ploi slabe și trecătoare, îndeosebi în prima parte a zilei în Banat, nordul Olteniei și în zona Carpaților Meridionali. În această zi să avem vreme caldă, cer variabil, cu unele înnorări după-amiază și în prima parte a nopții, cu ploi slabe trecătoare în zona Carpaților Orientali, dar și în Moldova, Maramureș, Crișana, Transilvania și în a doua parte a intervalului posibil să avem și în Muntenia.
Cerul Capitalei va fi parțial senin, cu ușoare înnorări trecătoare. Temperaturile maxime, pe timpul zilei, ajung până la 20 de grade, cu șanse de precipitașii de 10%. Pe timpul nopții minimele scad cu aproximativ 5 grade, în comparație cu ziua precedentă, și ajungla 5 grade celsius.



Comentarii