
Mesaj de ultimă oră al președintelui Klaus Iohannis din America. Ce transmite șeful staului
Mesaj de ultimă al președintelui Klaus Iohannis din America. Ce transmite șeful staului
Președintele României Klaus Iohannis, a transmis luni, 24 septembrie a.c., un mesaj cu prilejul decorării Autorității Aeronautice Civile Române pentru împlinirea a 25 de ani de activitate.
„Transmit felicitări Autorității Aeronautice Civile Române, pe care astăzi o reprezentați, pentru împlinirea a 25 de ani de activitate încununată prin performanțe și realizări.
Grație contribuțiilor ilustre ale românilor rămași în paginile de istorie ale industriei aeronautice mondiale, țara noastră este cunoscută și recunoscută prin rolul său emblematic în nașterea și dezvoltarea aviației.
În prezent, România este una dintre țările europene cu rate semnificative de creștere în domeniul aviației civile, de la un an la altul, chiar dacă nu ne situăm încă printre statele membre ale Uniunii Europene care au o activitate foarte intensă din punctul de vedere al transportului aerian.
În ultimele două decenii, aproximativ 158 milioane de pasageri au utilizat aeroporturile din România. Dacă la începutul anilor ‘90, numărul pasagerilor era de puțin peste 2 milioane, la nivelul anului 2017 numărul pasagerilor a crescut de zece ori, iar zborurile au devenit mai sigure.
Aceste progrese se datorează, în mare măsură, și activității desfășurate de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română în toată această perioadă.
Apreciez atât implicarea dumneavoastră în a susține activ creșterea acestui sector, cât și preocuparea constantă pentru siguranța zborului și securitatea aviației civile. Mi-aș dori ca viitorul să aducă, și în țara noastră, o perspectivă cât mai cuprinzătoare asupra transportului aerian. România are nevoie de o viziune coerentă în planul politicilor publice, care să aibă în vedere și aspecte precum calitatea infrastructurii, problematica mediului sau investițiile în cercetare-dezvoltare și inovare. În acest sens, consider că este momentul să ne axăm tot mai mult pe ceea ce trebuie să reprezinte dezvoltarea durabilă și responsabilă pentru activitatea aeronautică din România.
Din această perspectivă, rolul instituțional al Autorității Aeronautice Civile Române rămâne unul esențial. Am convingerea că vă veți îndeplini și în continuare, cu maxim profesionalism, obiectivele asumate.
Vă urez mult succes!”, se arată în mesajul lui Klau Iohannis, remis NewsTeam.ro
Șeful statului se află în Statele Unite ale Americii unde participă la Adunarea Generală a ONU. Iohannis va participa la recepția oferită de președintele SUA Donald Trump, iar miercuri va ține un discurs în plenul adunării.



Comentarii