
Lionel Messi pleacă de la PSG. Ce club îi oferă 400 de milioane de dolari
Lionel Messi a fost suspendat marţi de actualul său club, Paris Saint-Germain, pentru două săptămâni, după ce a mers în Arabia Saudită fără permisiunea grupării.
Messi acceptase anterior un acord de principiu pentru a rămâne la PSG, dar, în urma acţiunii disciplinare, nu-şi va prelungi contractul.
Arabia Saudită se pregăteşte să îi ofere campionului mondial argentinian Lionel Messi un contract anual de 400 de milioane de dolari pentru a juca în această vară în Saudi Pro League.
Posibilul transfer al lui Messi ar fi cea mai recentă mişcare a Arabiei Saudite de a bulversa lumea sportului profesionist, notează Bloomberg. Pe lângă recenta semnătură a lui Ronaldo, ţara a finanţat liga LIV Golf, iar fondul său suveran de investiţii (PIF) a cumpărat clubul Newcastle United din Premier League.

Fondul suveran de investiţii saudit a luat în calcul, de asemenea, adăugarea unei curse de Formula 1 la investiţiile sale în sport, au declarat în ianuarie pentru Bloomberg News persoane familiare cu acest subiect.


