
Klaus Iohannis, “refuzat” de Curtea Constituțională. A trimis „prea târziu” sesizarea privind organizarea judiciară
Judecătorii Curții Constituționale îi maid au o lovitură președintelui Klaus Iohannis, după ce au admis că șefa DNA poate fi revocată: ei au declarat inadminisibilă sesizarea preşedintelui referitoare la modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară. Motivul? A depășit termenul în care putea fi sesizată Curtea.
„Sunt stabilite două reguli diferite cu privire la instanţa competentă de a judeca contestaţia asupra unor hotărâri ale secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, altele decât cele în materie disciplinară”, indică Iohannis.
În plus el atrăgea atenția că ar putea fi scăzută independența DNA:
”În cazul activităţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, (…) prin transferarea competenţei de soluţionare a contestaţiilor referitoare la intervenţia procurorilor ierarhici superiori în activitatea procurorilor de caz de la plenul CSM (format nu doar din membri aleşi ai corpului magistraţilor, ci şi din membri de drept sau din reprezentanţi ai societăţii civile) la Secţia pentru procurori a CSM se diminuează o garanţie pentru funcţionarea independentă a acestei structuri”, consideră preşedintele.
De asemenea, el susține că sunt neclare criteriile de numire a procuroirlor DIICOT:
„Pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 8 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop”.
„Sintagma ‘conduită morală ireproşabilă’ este neclară şi implică o apreciere subiectivă, lipsind criteriile obiective de selecţie. De asemenea, lipsa unei sancţiuni disciplinare nu este circumstanţiată în timp”, se arată în sesizare.



Comentarii