Klaus Iohannis nu slăbește justiția. Pe cine vrea să demită după Felix Bănilă 1
Klaus Iohannis
Ultima Ora Politic

Klaus Iohannis nu slăbește justiția. Pe cine vrea să demită după Felix Bănilă

Klaus Iohannis nu slăbește justiția, după ce i-a cerut demisia lui Felix Bănilă, din funcția de șef al DIICOT! Președintele României anunță că următoarea sa țintă este Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, pe care o vrea închisă.

Iohannis spulberă și marea temă a PNL, care a acuzat că PSD a stricat totul în justiție prin modificarea legilor și a codurilor. Președintele a recunoscut, în premieră, că schimbările legislative nu sunt atât de dezastruoase cum sunt prezentate.

”Ne-am săturat de acest PSD, care le-a promis marea cu sarea românilor, iar după ce au ajuns la putere au făcut ce știu ei mai bine: să ocupe funcții importante cu persoane incompetente, dar supuse conducerii pesediste. PSD-ul a intrat, din prima zi de guvernare, pe contrasens cu românii și acolo au rămas, ne-au blocat.

Și, ce am făcut eu în acest timp? Eu am făcut tot ce a putut să facă președintele României! Nu îmi place să mă laud, nu sunt omul cuvintelor mari. Pe cei doi elefanți de la început i-am alungat. Nici amnistie și grațiere nu au reușit, nici codurile penale nu au reușit să le strice așa cum și-au imaginat. Nu pentru că le-a venit mintea la cap, ci pentru că m-am suit eu în capul lor. Legile justiției?! Mai știți de câte ori le-am trimis înapoi, în Parlament, la CCR? Nu au ieșit perfecte, dar au ieșit, totuși, departe de ce și-au propus ei. A rămas treaba cu secția specială de rezolvat, și o rezolvăm și pe asta. ”, a precizat Klaus Iohannis.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.