Preşedintele Iohannis se va consulta cu partidele, marți, pentru punerea în aplicare a referendumului
Ultima oră. Noii miniștri au depus jurămintele
Ultima Ora Politic

Iohannis, invitat la Summit-ul Partidului Popular European de pe 16 martie

Pe 16 martie va avea loc, la Romexpo, Summit-ul Partidului Popular European (PPE), a anunțat luni Ludovic Orban, care a afirmat că la eveniment a fost invitat și președintele Klaus Iohannis. Printre participanți se vor număra secretarul general al PPE Antonio Lopez, dar și peste 150 de primari, scrie mediafax.ro

„În data de 16 martie va avea loc la Bucureşti un eveniment extrem de important pentru PNL, PPE din care face parte PNL, este un eveniment la care avem foarte mulţi invitaţi străini, peste 150 e primari de municipii, de oraşe, de preşedinţi de regiuni, de preşedinţi de unităţi administrative cum sunt judeţele din România. (…) La eveniment l-am invitat şi pe preşedintele României, Klaus Werner Iohannis, şi îl aşteptăm să fie prezent pentru a ne transmite mesajul său şi viziunea sa privitor la evoluţia României la nivelul UE şi viitorul UE”, a declarat Ludovic Orban, în Parlament.

Liderul PNL a precizat că la eveniment va participa și secretarul general al PPE, Antonio Lopez, dar și Manfred Weber, candidatul PPE pentru funcția de președinte al Comisiei Europene.

„Din partea PPE vor participa secretarul general Antonio Lopez Isturiz. Cea mai importantă prezenţă de la evenimentul nostru este prezenţa candidatului PPE la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, mai mult ca sigur viitorul preşedinte al Comisiei Europene, respectiv domnul Manfred Weber, care (…) va prezenta cred că în premieră viziunea sa asupra evoluţiei ulterioare a Europei şi practic programul cu care se va prezenta în această cursă pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al CE”, a conchis Orban.

Summit-ul Partidului Popular European va avea loc sâmbătă, 16 martie, la Romexpo.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.