Legea privind ridicarea vârstei de plasament a copiilor a fost promulgată de către Klaus Iohannis
Ultima Ora Politic

Iohannis ar putea fi PREZENT la toate ședințele Guvernului. ”Să blocheze OUG pe amnistie și grațiere”

Iohannis ar putea fi PREZENT la toate ședințele Guvernului. ”Să blocheze OUG pe amnistie și grațiere”

După ce i-a cerut Președintelui să nu îl accepte pe noul Ministru al Transporturilor propus de PSD, Dan Barna vine cu o nouă cerere pentru Iohannis. Liderul USR îi solicită acestuia să participe la fiecare ședință de Guvern din luna decembrie, îngrijorat că aceștia ar putea da o eventuală ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea.

„Vreau să fac câteva comentarii legate de ordonanța amnistiei și grațierii – cea care a revenit în dezbaterea publică. Chiar dacă dna. Dăncilă a declarat la Cotroceni că nu ar intenționa o astfel de ordonanță, vedem că astfel de declarații ale altor lideri PSD pun acest subiect ca fiind unul de maximă actualitate. Din această perspectivă, USR va face orice depinde de noi, dar până atunci trebuie ca fiecare forță respectabilă din socitetate să încerce să blocheze un astfel de demers care ar însemna din punctul nostru de vedere sfârșitul democrației în România. ”, a declarat Dan Barna, luni, la Parlamment, potrivit Mediafax.

În acest context, președintele USR i-a solicitat lui Klaus Iohannis să participe la fiecare ședință de Guvern în vederea blocării unei eventuale ordonanțe de ugență pe amnistie și grațiere

„Îi solicităm Președintelui României să utilizeze la maxim atribuțiile legale pe care le are și să participe pe parcursul lunii decembrie la fiecare ședintă de Guvern. Într-adevăr, Constituția prevede foarte clar în ce situație președintele poate conduce ședințele de Guvern, dar una dintre ele se referă la chestiunile de politică externă. În momentul de față, mai avem mai puțin o lună de zile până când România va prelua președințiea Consiliului UE și în acest context este evident că fiecare ședință de Guvern trebuie să aibă pe ordinea zi acest subiect care este de fapt prioritate zero a politicii externe a România. ”, a adăugat Dan Barna.

Liderul USR a reaminit de participarea șefului statului la ședinta guvernului Sorin Grindeanu pentru a bloca adoptarea OUG 13/2017.

„Participarea președintelui o considerăm una obligatorie. În egală măsură participarea domniei sale la ședințele de guvern ar putea să blocheze adoptarea unei ordonanțe de urgență, mai ales că avem un precedent în 2017 când participarea domniei sale la momentul acela a blocat, ce-i drept pentru o perioadă scurtă, adoptarea OUG 13.”, a conchis liderul USR.

În Constituția României, la art. 87, se prevede că președintele poate participa la ședințele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii. Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.