Ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu a avut un schimb tăios de replici cu realizatorul TV Cosmin Prelipceanu în urma gestului controversat făcut în faţa studenţilor absolvenţi de la Universitatea Politehnică Petrache Poenaru, unde a mototolit două bancnote şi i-a întrebat pe tineri dacă le vor.
Ecaterina Andronescu a avut o intervenţie la Digi 24 duminică seară, unde a încercat să îşi explice gestul, dar remarca jurnalistului Cosmin Prelipceanu privind controversa gestului său a stârnit nemulţumirea ministrului, care a avut o izbucnire nervoasă.
Redăm mai jos schimbul de replici dintre cei doi:
Ecaterina Andronescu: Nu le-am oferit niciun ban! Aveam două bancnote în mână, nu erau identice, ca să le demonstrez valoarea. Dacă dvs nu înţelegeţi semnificaţia, întrebaţi-mă şi apoi spuneţi că e un gest controversat
Cosmin Prelipceanu: Ştiţi ce înseamnă controversat?
– Da. Părerea dv nu e corectă. Ceea ce am vrut să le tranmit e mesajul că ei (studenţii -n.red.) au valoare şi că nu şi-o pierd indiferent de ce li se întâmplă în viaţă. Au valoare şi ştiu să se ridice.
– Eu le-aş fi spus tinerilor că orice li s-ar întâmpla în viaţă, nu vor fi niciodată călcaţi în picioare! Dumneavoastră le-aţi spus că dacă vor fi călcaţi în picioare să ştie că îşi păstrează valoarea – Viaţa te pune la foarte multe încercări. – Aţi fost călcată în picioare?
– Da, au fost situaţii. – Eu cred că nu poţi fi călcat în picioare dacă nu vrei tu asta. – Înseamnă că aţi avut noroc în viaţă. Succes. Nu pot să îmi permit să mă joc cu studenţii mei. Le-am spus foarte clar că au valoare. Indiferent de urcuşuri sau coborâşuri, valoarea le rămâne. – Controversa e că i-aţi întrebat dacă le vor – Ştiţi de ce? Important e ce semnificaţie avea răspunsul, că recunoşteau valoarea. Ăsta era mesajul, valoarea lor. Nu e un experiment nefericit. Vreţi să mă trimiteţi la colţ. Eu cu gesturile făcute în viaţă am dovedit că nu îmi plac unanimităţile. Fiecare avem dreptul la demnitate.
– De acord, dar în numele demnităţii nu le-aş fi oferit copiilor bani niciodată.
– Nu le-am oferit bani! Refuz să accept această apreciere a dumneavoastră! Ce aţi spus este total incorect! Nu le-am dat bani! Nici poveste de aşa ceva!, relatează adevarul.ro.