Incredibil: Un bugetar român câștigă mai mult decât președintele SUA 3
Ultima Ora Economic Politic Social

Incredibil: Un bugetar român câștigă mai mult decât președintele SUA

Ovidiu Badea, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea”, încasează pentru anul 2019 suma de 1,94 milioane lei pentru poziţia pe care o ocupă, potrivit Ordinului nr. 337 din 23 mai 2019.

Incredibil: Un bugetar român câștigă mai mult decât președintele SUA 4

Deputatul USR, Claudiu Năsui, arată că, de fapt, salariile colosale provin tot de la stat prin granturi de cercetare, doar că în locul cercetării se plătesc niște oameni de partid.

”Am ajuns să avem un director general al unui institut de cercetare de stat cu salariul mai mare decât președintele Americii.

E vorba de președintele Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”. Are un salariu de 1.943.000 lei pe an. Adică peste 38.000 de dolari pe lună. La salariul acesta, probabil că este un lider mondial în cercetarea în silvicultură.

Se va spune că acest institut are venituri proprii, deci salariile mari sunt bine meritate. Să ne uităm puțin mai atent peste acest institut. Dacă ne uităm îndeaproape, vedem că acele venituri proprii sunt tot fonduri publice în totalitatea lor.

Aproximativ o treime din veniturile proprii vin de la stat prin granturi pentru cercetare. O altă treime este din amenajări de păduri pe care acest institut are monopol – deci statul, prin Romsilva, îi plătește. Iar cealaltă treime din venituri iese din exploatarea pădurilor de stat pe care le are în administrare.

Astfel, cei peste 38,000 de dolari pe lună ies în totalitate din banii noștri. Statul a tot investit în acest institut, iar cheltuielile au tot crescut. Acest caz nu este unul singular. Există zeci de astfel de instituții în apanajul statului român care își răsplătește consiliul de conducere cu sume obscene, din banii contribuabililor.

Nu e prima dată când vedem schema asta. În teorie finanțăm cercetarea. În realitate finanțăm sinecuri și salariile celor conectați politic.”, arată Claudiu Năsui.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.