INCREDIBIL. Rușine MAXIMĂ pentru Viorica Dăncilă, Carmen Dan și Liviu Dragnea. Ce se întâmplă în județul păstorit de aceștia
Mai întâi, trebuie spus că lumea lui Marin Preda încă mai există. Satul din Moromeții, Siliştea Gumeşti-Teleorman, încă trăiește.
Casele și locurile descrise de el sunt acolo, pe poziții, așteptând vremuri cu mai bune, cu mai puțini nesimțiți la conducere și cu oameni cărora chiar le pasă de valorile românești.
Fieraria lui Iocan nu este semnalizată, casă lui Cocoșilă este aproape distrusă, iar casă lui Bălosu, în stare de degradare, este pe cale să fie vândută.
Aristide, Banca Populară, Casă parohului Petrică Provinceanu, o fântână de piatră, Şcoala Primară, prima biserică, Primăria comunei, casă notarului, casă ginerelui, învăţătorul comandant al subcentrului cu premilitară, Toderici, casă celui de-al doilea paroh al comunei, magazinul comercial şi casă lui Petre Ianculov, vechi negustor al comunei… toate au bucățică lor de istorie în Siliștea Gumești.
Niciun indicator nu îndreaptă către casă lui Marin Preda, iar când reușești să o găsești, întrebând oamenii din sat, vezi asta:
foto: facebook Adriana Dogaru
În fiecare săptămâna, cei care caută casă memorială a lui Marin Preda găsesc o rușine, o ruină. O construcție care stă să cadă, lăsată la voia întâmplării. Gardul legat cu sârmă, bălării crescute peste tot, câini liberi, protecție zero.
Satul lui Preda își da ultima suflare, iar noi, deștepții de români, nu suntem în stare să facem din el un muzeu. Turiștii care vin aici pleacă dezamăgiți, așa cum pleacă și de la casă Cioran din Rășinari, Sibiu.
Revenind la casă în care s-a născut Marin Preda, ea a fost cumpărată de Marius Tucă pentru 35 000 de lei. Sunt convins că, fiind un om de cultură, a cumpărat-o că să nu cadă pe mâinile unora care vor să o dărâme. Dar nici nu a renovat-o… iar asta e trist.
Sincer, nu știu de ce arată în halul asta. Poate că Tucă nu are bani, poate că nu vrea să o restaureze acum. Lipsa de bani, procese pe rol… habar nu am. Cert că e că mai are puțîn și se prăbușește. Iar noi stăm într-o pasivitate distrugătoare și admirăm cum ne mai moare un simbol. Suntem o rușine… avem conducătorii aleși de noi, care nu dau doi bani pe valorile naționale, iar noi nu suntem în stare să facem turism nici când avem tot sub nas. Îmi aduc aminte de o vizită la New York, când autocare întregi cu turiști erau carate în cealaltă parte a Manhattanului pentru a vedea o fereastră olandeză de pe la 1800. Mii de turiști, în fiecare zi, magneți, pliante, DVD-uri… pentru o fereastră! Și altă dată, în Rășinari, am văzut cum un autocar cu turiști francezi a făcut cale-ntoarsă. Voiau să viziteze casă lui Cioran, dar era închisă, iar în față ei se vindeau șosete și chiloți de pe tarabe. Jalnic și umilitor.
La final, o frântura de Preda, cel de care ne batem joc și pe care îl batjocorim după moarte. Pentru cei cărora le era dor să-l citească: ,, Văzută din drum gospodăria lui Ţugurlan pare să fie a unui om cu stare. Avea un fânar cu patru rânduri, frumos făcut, înalt, cu acoperiş de şiţă, care parcă de departe era un acaret. Casă, de asemenea, învelită cu şiţă, părea arptoasă cu două odăi, cu ferestre mari, cu tindă între odăi, cu prispă şi parmalâc. Lângă gardul curţii, în colţul pe care îl făcea cu drumul, se află o fântână, cu ghizdurile de ciment, cu două găleţi cu lanţ de scripete, cu un jgheab mare de tot de ciment, întins lângă şanţ … Cât despre fânar şi casă erau vechi, aveau 30 de ani, fuseseră făcute de taică-său, cu lemne furate din pădure în timpul răscoalei”.
Vedeți? Așa ar trebui refăcut satul, bucățică cu bucățică. Trebuie doar să te pui naibii pe citit! Greu…
