Un incendiu a izbucnit, vineri dimineaţă, la o şcoală din municipiul Constanţa, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale.
Din incendiu s-au autoevacuat 734 de copii şi 24 de profesori.
Un elev de nouă ani şi doi adulţi au fost evaluaţi medical de echipajele sosite la locul incendiului, întrucât au făcut atac de panică, dar au refuzat să fie transportaţi la spital.
Reprezentanţii ISU Constanţa au precizat că, în urma incendiului, au ars materiale depozitate lângă panoul electric care a luat foc.
”Au fost evacuaţi 734 elevi şi 24 adulţi. Un elev în vârstă de 9 ani a fost evaluat medical la faţa locului (atac de panică) şi refuză transportul la UPU Constanţa, a fost preluat de mama acestuia.
De asemenea, doi adulţi au fost asistaţi de echipajele SMURD şi SAJ, cu atac de panică, refuză transportul la UPU Constanţa”, a arătat sursa citată.
