Halep s-a retras de la Linz, din cauza unei accidentări. Jaqueline Cristian este în finală

Simona Halep, locul 22 WTA şi favorită 2, s-a retras de la turneul de categorie WTA 250 de la Linz înaintea semifinalei cu Jaqueline Cristian, din cauza unei accidentări la genunchi.

“Din nefericire nu pot juca în semifinale, după ce m-am accidentat la genunchi la meciul de ieri.

Aş face orice ca să pot juca, dar este inflamat şi dureros şi să joc ar înrăutăţii situaţia.

Le mulţumesc organizatorilor turneului şi fanilor de aici, de la Linz, pentru o săptămână fantastică.

Sper că voi reveni!”, a anunţat Halep.

Cristian o va avea adversară în finală pe câştigătoarea meciului dintre americancele Alison Riske, locul 73 mondial şi favorită 8, şi Danielle Collins, locul 29 WTA şi cap de serie 3.

Câştigătoarea turneului va fi recompensată cu un premiu de 23.548 de euro şi 280 de puncte, în timp ce învinsa din finală va primi pentru parcursul de pe tabloul principal 13.224 de euro şi 180 de puncte.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.