Guvernul face pe placul Bisericii. Credincioșii se pot împărtăși cu aceeași linguriță! Ce reguli noi au fost introduse vineri noaptea 1
Social Ultima Ora

Guvernul face pe placul Bisericii. Credincioșii se pot împărtăși cu aceeași linguriță! Ce reguli noi au fost introduse vineri noaptea

Guvernul relaxează regulile în cazul slujbelor religioase. A stabilit la 16 numărul credincioșilor care pot participa la slujbe private în interiorul lăcașurilor de cult și a renunțat la prevederea că împărtășania se face doar cu obiecte de unică folosință.

Ordinul privind obligativitatea purtării măştii a fost publicat în Monitorul Oficial. Potrivit acestuia, masca trebuie purtată în orice spaţiu public închis, în spaţii comerciale, în mijloacele de transport în comun, dar şi la locul de muncă. Sunt și excepții.

Astfel, dacă inițial pe lista celor exceptați de la portul măștii erau angajați care lucrau în același birou, dar aveau între ei o distanță de cel puțin doi metri, a fost scoasă această categorie, iar acum poți să nu porți mască, în birou, la locul de muncă doar dacă lucrezi singur într-o încăpere.

De asemenea s-au făcut modificări și în privința vorbitorilor în public. Aceștia pot să nu poarte mască în timp ce țin un discurs doar cu două condinții. Inițial era doar prima: să se afle la o distanță de cel puțin trei metri față de oamenii din public, iar în public să nu se afle mai mult de 16 persoane. Această din urmă condiție a fost adăugată ulterior.

window._taboola=window._taboola||[]; _taboola.push({ mode: ‘sc-in-article-newsteam’, container: ‘taboola-sponsored-in-article’, placement: ‘Sponsored In Article’, target_type: ‘mix’ });

Celelalte categorii exceptate au rămas neschimbate: copiii mai mici de cinci ani, lucrătorii care depun muncă fizică intensă în spații unde temperaturile sunt foarte mari sau umiditatea este foarte mare. De asemenea, sunt exceptați de la portul măștii prezentatorii de televiziune și invitații acestora, dacă între ei se păstrează distanța de cel puțin trei metri.

Important este și că o altă categorie a fost exceptată. Este vorba despre elevi și studenți, pentru că se apropie începutul lunii iunie când vor începe cursurile de pregătire pentru examene și implicit examenele. În varianta inițială era prevăzută o excepție pentru elevi cu condiția respectării distanței de trei metri. A fost scoasă această excepție în varianta care este acum oficială odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

Tot vineri noaptea a fost publicat în Monitorul Oficial şi un ordin referitor la culte. Guvernul relaxează regulile în cazul slujbelor religioase. A stabilit la 16 numărul credincioșilor care pot lua parte la slujbe private și a renunțat la prevederea că împărtășania se face doar cu obiecte de unică folosință.

Recomandări

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.