Guvernul a prelungit starea de alertă cu alte 30 de zile! Ce restricții au fost eliminate 1
Social Ultima Ora

Guvernul a prelungit starea de alertă cu alte 30 de zile! Ce restricții au fost eliminate

Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre care prevede prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile, începând cu 12 iunie.

Printre noutăţi ar fi posibilitatea participării la nunţi şi botezuri, în interior, a unui număr de 200 de persoane, cu condiţia asigurării a unui spaţiu de doi metri pătraţi pentru fiecare om.

– Creşterea numărului de participanţi la nunţi şi botezuri până la 200 în spaţiile închise, dacă toţi participanţii sunt vaccinaţi, testaţi sau trecuţi prin boală şi se asigură o suprafaţă de minim 2 mp pentru fiecare persoană.

  – Desfăşurarea nunţilor şi botezurilor în spaţii deschise fără limită de participanţi, dacă se asigură o suprafaţă de minim 2 mp pentru fiecare persoană şi toţi participanţii sunt vaccinaţi, testaţi sau trecuţi prin boală.

– Permiterea participării spectatorilor la evenimentul sportiv găzduit de România în cadrul optimilor Turneului Final al campionatului European de Fotbal EURO 2020 până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu menţiunea că între 25-50% din capacitatea spaţiului pot intra doar persoane vaccinate şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane vaccinate fără schemă completă, dar prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

– Aplicarea măsurii carantinei cu privire la cetăţenii străini şi apatrizi care  sosesc în România, pentru participarea la meciurile de fotbal din cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020 în funcţie de încadrarea ţărilor/teritoriilor din care sosesc în zone de risc epidemiologic.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.