George Maior, fostul șef SRI, la audieri în dosarul Laurei Codruța Kovesi
George Maior, declarație după ieșirea de la audierile DNA. ”Discuția a fost plăcută”
Ultima Ora Justiție

George Maior, fostul șef SRI, la audieri în dosarul Laurei Codruța Kovesi

Fostul șef SRI, George Maior, a fost citat de către procurorii Secției de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ) pentru joi, 23 mai, în dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, în care Laura Codruța Kovesi are calitatea de inculpat, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că fostul șef SRI, George Maior, este așteptat, joi. 23 mai, să se prezinte la Secției de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ), pentru a fi audiat în dosarul fostului procuror-șef DNA, Laura Codruța Kovesi.

În acest dosar, au fost audiați deja fostul ministru de Interne Gabriel Oprea și fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea, ambii în calitate de martor.

Florian Coldea a declarat, după aproape 4 ore de audieri, că nu a luat la cunoștință de nicio împrejurare în care Kovesi să fi comis vreo infracțiune și că poate ar trebui investigați cei care nu au făcut nimic pentru aducerea în țară a lui Nicolae Popa, din Indonezia, în 2011. „Sper din tot sufletul că ar fi important să discutăm și consider că era important să discutăm despre toți cei care nu s-au implicat în aducerea lui Popa în țara noastră, toți cei care, după mai bine de 10 ani, nu au contribuit decisiv, așa cum a făcut-o Serviciul Român de Informații, pentru a contribui, prin posibilitățile pe care le are, la efectuarea unui act de justiție pentru cele peste 155.000 de persoane care au fost păgubite cu mai mult de 300 de milioane de RON”, a declarat Coldea.

În dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, condamnat în dosarul FNI, Laura Codruța Kovesi are calitatea de inculpat, fiind acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

Pe 28 martie, Laura Codruța Kovesi a fost plasată sub control judiciar de către Secția de anchetă a magistraților, însă măsura a fost contestată în instanță. Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ulterior revocarea măsurii controlului judiciar.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.