Președintele Franței, intră pe terenul de fotbal
Președintele Franței, intră pe terenul de fotbal
Ultima Ora Politic

Franța atenționează Guvernul Dăncilă. ”Avem îngrijorări serioase în privința statului de drept”

Franța are „îngrijorări serioase” privind repetatele derapaje de la respectarea statului de drept în România.

Asta în contextul în care joi, la Sibiu, va avea loc summit-ul UE la care va participa și Emmanuel Macron, președintele Franței.Potrivit unor surse de la Palatul Elysee, citate de Europa Liberă, liderul francez va profită de acest summit pentru a-și exprimă sprijinul față de acțiunile președintelui Klaus Iohannis.

„Știm cu exactitate care sunt prerogativele președintelui României și cunoaștem limitele care îi sunt impuse de Constituția țării pe care o conduce. Cu toate acestea, nu putem să nu remarcăm, cu îngrijorare, repetatele derapaje de la respectarea statului de drept din România.

Vom profită de reuniunea de la Sibiu pentru a ne exprimă încă odată întregul nostru sprijin pentru acțiunile președintelui Iohannis atât în lupta împotriva corupției cât și pentru respectarea și întărirea independenței justiției. Franța susține apărarea statului de drept!”, au declarat pentru Europa Liberă surse autorizate de la Palatul Elysee.

De asemenea, Macron va susține o conferință de presă la finalul summit-ului.La summit-ul de la Sibiu, liderii țărilor din UE vor stabili prioritățile blocului european pentru următorii cinci ani, care vor fi definitivate în iunie, după alegerile pentru Parlamentul European în urmă cărora va fi desemnată și nouă Comisie Europeană, scrie ziare.com

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.