Galerie FOTO cu Regele Mihai din tinerețe 1
Ultima Ora

Galerie FOTO cu Regele Mihai din tinerețe

Regele Mihai a murit pe 5 decembrie, ora 13, la reședința sa din Elveția. Avea 96 de ani și a condus România în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Acum ai ocazia să vezi cum era în copilărie și tinerețe în câteva fotografii vechi colorizate.

Fotografiile de acum, pe care le poți vedea mai jos, au fost colorizate de Jecinci și publicate pe pagina de Facebook Istorie în culori. Cadrele acestea ți-l arată pe regele Mihai în timp ce merge cu bicicleta, în copilăria, cu motocicleta, ceva mai târziu în viață, dar și lângă o mașină, automobilistica fiind una dintre pasiunile sale. Acestea au fost obținute din imagini alb-negru și adăugate culori printr-o procedură specială.

Galerie FOTO cu Regele Mihai din tinerețe 2

Galerie FOTO cu Regele Mihai din tinerețe 3

Galerie FOTO cu Regele Mihai din tinerețe 4

Galerie FOTO cu Regele Mihai din tinerețe 5

Galerie FOTO cu Regele Mihai din tinerețe 6

Galerie FOTO cu Regele Mihai din tinerețe 7

Regele Mihai va fi înmormântat pe 16 decembrie. La ora 11.25, cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piața Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Piața Unirii – Dealul Mitropoliei. Slujba de înmormântare a regelui Mihai se va derula la Catedrala Patriarhală între orele 12.30 și 14. Apoi, cortegiul va merge la Gara Regală Băneasa, de unde va porni spre Curtea de Argeș. Regele Mihai va fi îngropat în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.