Copil de 8 ani, mort
Copil de 8 ani, mort
Social Ultima Ora

FOTO. Doliu în rândul comunității evreiești din România. Robert Schwartz, a murit la vârsta de 79 de ani

Președintele Comunității evreiești din Cluj, Robert Schwartz, a murit la vârsta de 79 de ani.

Comunitatea Federațiilor Evreiești a trimis un mesaj de condoleanțe.

”Comunitatea Evreilor Cluj anunță cu adâncă tristețe încetarea din viață a președintelui său ROBERT SCHWARTZ(03.09.1944 – 21.03.2023).

Doctor în chimie și apreciat cercetător în domeniul farmaciei, Robert Schwartz a fost ales la conducerea Comunității Evreilor din Cluj în anul 2010 și a rămas în fruntea acesteia până în momentul decesului, răstimp în care au fost îndeplinite obiective importante precum ridicarea Monumentului Memorial al Martirilor Holocaustului, renovarea Templului Memorial al Deportaților Evrei și inaugurarea noului Centru Cultural Evreiesc din Cluj.

Născut în 1944 la Cluj, a supraviețuit Holocaustului ascuns în pivnița casei, împreună cu mama lui.

A fost un om corect, demn și discret, dedicat comunității sale și spiritului multicultural specific al Clujului, o persoană stimată și apreciată.

Absența sa este resimțită puternic de către evreimea clujeană. Suntem alături de Anikó Schwartz, soția îndurerată a defunctului nostru președinte.

Înmormântarea va avea loc joi, 23 martie ora 11, la Cimitirul Evreiesc de pe strada Șoimului nr. 11.

Fie-i memoria binecuvântată!”, anunță Comunitatea Evreilor din Cluj.

Doliu în comunitatea evreiască
Doliu în comunitatea evreiască

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.