
FOTO ! Avem Dovada. Fiul dictatorului Sirian Bashar al-Assad vine în România
FOTO ! Avem Dovada. Fiul dictatorului Sirian Bashar al-Assad vine în România
Municipiul Cluj-Napoca va fi împânzit în luna iulie de numeroase forțe de securitate întrucât, în orașul de pe malul Someșului va veni pentru câteva zile,nimeni altul decât fiul cel mare al dictatorului sirian Bashar al-Assad,Hafez.
Hafez Alassad vine în România pentru a particpa la Olimpiada Internațională de Matematică ce va avea loc la Cluj-Napoca între 3-14 iulie. Fiul președintelui Siriei este un elev eminent,matematica fiind marea sa pasiune. Haez Alassad va fi păzit pe perioada șederii sale la Cluj de gărzi de corp trimise special pentru el de tatăl său.
Competiția este organizată, în parteneriat, de Ministerul Educaţiei Naţionale, Societatea de Ştiinţe Matematice din România şi Inspectoratul Şcolar Județean Cluj, cu sprijinul Facultăţilor de Matematică și Informatică din Bucureşti şi Cluj-Napoca şi al Institutului de Matematică „Simion Stoilow” din cadrul Academiei Române. Sunt așteptați peste 1.000 de elevi și profesori din peste 100 de țări, fiecare stat fiind reprezentat de o echipă formată din maximum șase elevi şi însoţită de cel puţin doi profesori matematicieni.
Probele de concurs vor avea loc în zilele de 9 şi 10 iulie la Sala Polivalentă. Durata este de patru ore şi jumătate, timp alocat rezolvării a patru probleme (traduse în limba fiecărei ţări prezente). Evaluarea lucrărilor se va face în intervalul 11-12 iulie și va fi urmată de festivitatea de premiere (13 iulie).
Reamintim că această presigioasă competiție a fost lansată de România în 1959, la iniţiativa profesorului Tiberiu Roman, secretar general al Societății de Ştiinţe Matematice. Primele două ediții s-au desfăşurat la Braşov şi Sinaia, reunind exclusiv ţări din fostul bloc comunist. În 1969 a participat şi prima ţară occidentală, iar după 1970 mai multe state vestice au devenit membre ale OIM. România deţine recordul de organizări, fiind gazdă în 1969, 1979 şi 1999. România şi Bulgaria sunt singurele ţări cu prezență neîntreruptă la acest concurs, iar într-un clasament neoficial pe medalii, România se clasează pe locul trei.
Costurile organizării sunt asigurate de Ministerul Educației Naționale, iar demersul de a aduce competiția pentru a patra oară în țara noastră aparține Societăţii de Ştiinţe Matematice din dorința de a celebra Centenarul Marii Uniri de la 1918.





Comentarii