Probleme la compania Ford. Recheamă la service milioane de autoturisme
Ford cheamă în service sute de mii de mașini. Risc de incendii ridicat
Ultima Ora Externe

FORD ÎNCHIDE o uzină din Franța deși o poate da spre VÂNZARE unei companii belgiene

FORD ÎNCHIDE o uzină din Franța deși o poate da spre VÂNZARE unei companii belgiene

Constructorul auto american Ford preferă să închidă uzina de la Blanquefort (sud-vestul Franţei) în loc să negocieze o preluare de către grupul belgian Punch, a declarat luni ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, care s-a declarat în „total dezacord” cu această opţiune, informează AFP şi Reuters.

„Am avut vineri o discuţie telefonică cu preşedintele Ford care m-a anunţat că între o preluare a uzinei de la Blanquefort de către Punch şi închiderea ei, varianta preferată de Ford este închiderea uzinei. Sunt în total dezacord cu această variantă”, a spus Bruno Le Maire cu ocazia unei întâlniri cu aleşii locali şi reprezentanţii sindicatelor de la această uzină unde lucrează aproximativ 850 de salariaţi.

„Dacă ei cred că pot pune cheia sub preş fără ca statul francez sau colectivităţile locale să reacţioneze se înşală. Ne vom bate pentru a îi împiedica să facă acest lucru. Nimic nu justifică această închidere”, a adăugat Le Maire, precizând că statul francez este gata să investească cinci milioane de euro în uzina de la Blanquefort, în suburbiile oraşului Bordeaux. „Aş dori să ne mobilizăm cu toţii pentru a menţine activitatea industrială la uzina de la Blanquefort, în loc să fie închisă, şi vom milita pentru o preluare de către Punch care este o firmă solidă, cu o bună reputaţie şi care şi-a dovedit capacitatea de a prelua o activitate industrială”, a insistat ministrul francez al Economiei.

La finele lunii februarie, Ford a anunţat că va înceta orice investiţii în uzina de la Blanquefort, care produce cutii de viteze, şi că va căuta un cumpărător pentru această uzină care funcţionează din 1972. La rândul său, Bruno Le Maire anunţa în urmă cu o lună că au fost făcute progrese în negocierile pentru preluarea acestei uzine de către firma Punch, care este specializată în producţia de componente auto şi care a preluat deja fost uzină General Motors de la Strasbourg (estul Franţei), care producea la rândul său cutii de viteze.

Ford, al doilea mare producător auto din SUA, este prezent şi pe piaţa din România. În anul 2017, Ford România a renunţat la producţia monovolumului B-Max la fabrica din Craiova şi a demarat producţia SUV-ului EcoSport.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii