Calendar creștin-ortodox, 3 februarie: Sf. şi Dreptul Simeon
Social Ultima Ora

Calendar creștin-ortodox, 3 februarie, 2023. Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana

Vechiul Testament a fost tradus din limba ebraică în limba greacă de 70 de înțelepți, din porunca lui Ptolomeu, regele Egiptului. Potrivit Tradiției, printre aceștia s-a numărat și Sfântul și Dreptul Simeon.

În momentul în care a ajuns la textul din Isaia 7,14: „Iată fecioara va lua în pântece și va naște fiu“, a înlocuit cuvântul „fecioara” cu „femeie”, gândind că nu este posibil că o fecioară să nască. Pentru necredința sa, Dumnezeu i-a făgăduit că nu o să moară până nu va vedea pe Mesia născut din Fecioară (Luca 2, 25-26).

La 40 de zile de la nașterea lui Hristos, se împlinește făgăduința făcută de Dumnezeu, căci Sfântul și Dreptul Simeon, îndemnat de Duhul Sfânt, va lua în brațe pe Cel născut din Fecioară și va spune: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta”.

„Acum slobozește” înseamnă acum am înțeles că s-a împlinit ceea ce s-a făgăduit. Această rugăciune „Acum slobozește”, este rostită de noi, la fiecare slujba a Vecerniei, adică la începutul unei zile liturgice.

Dreptul și Sfântul Simeon a vestit și răstignirea lui Hristos, în momentul în care îi spune Fecioarei Maria că prin sufletul ei va trece sabie.

„Ce mare este în ceruri slavă Sfântului și Dreptului Simeon, cel care în brațele sale pe Pruncul Iisus L-a primit!

Ea se vede dintr-un eveniment din viața Sfântului Petru Atonitul, care se sărbătorește la 12 iunie.

Fiind comandant de oșți, Petru a fost luat prizonier și aruncat în temniță în catatea Samara de pe malul răului Eufrat. Suferind în temniță, Petru se ruga cu lacrimi Sfântului Nicolae să-l roage pe Dumnezeu să-l scape de acolo, făgăduind că își va dărui după aceea toată viață lui Dumnezeu.

Sfântul Nicolae i s-a înfățișat în vedenie și i-a spus că deși el duce rugăciunea lui la Dumnezeu, Dumnezeu nu i-o împlinește, pentru că altă dată la greu a mai făcut această făgăduință și nu și-a ținut-o.

Apoi Sfântul Nicolae l-a sfătuit pe Petru să se roage Sfântului și Dreptului Simeon care este foarte ascultat înaintea lui Dumnezeu, aflându-se aproape de Tronul Lui, împreună cu Preasfânta Fecioara și cu Sfântul Ioan Botezătorul.

Petru a ascultat și a început să se roage Sfântului și Dreptului Simeon. Atunci din nou i-a apărut Sfântul Nicolae, împreună cu Dreptul Simeon, dar nu în vedenie ci aievea. Petru l-a văzut pe Dreptul Simeon în slavă mare, cu față strălucitoare și îmbrăcat în hainele preoțești ale Vechiului Testament, purtând în mână un toiag de aur.

Dreptul Simeon l-a întrebat pe Petru: “Voiesti să-ți împlinești făgăduinaă și să te faci monah?” La această, Petru a răspuns: “Voiesc, Stăpâne, cu ajutorul lui Dumnezeu”. Sfântul Simeon atunci a atins lanțurile lui Petru cu toiagul său și ele s-au topit că ceară.

Deschizând ușa temniței, Sfântul l-a scos pe Petru afară”. (Sfântul Nicolae Velimirovici, “Proloagele de la Ohrida“, vol. I, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumenita).

Dreptul Simeon și Sfânta prorociță Ana
Dreptul Simeon și Sfânta prorociță Ana

Sfânta Prorociță Ana

De vederea Pruncului Mântuitor s-a bucurat și prorociță Ana. S-a emis ipoteza că era o prorociță cultică, în sensul că ea aducea jertfă pentru cei care erau nedreptățiți și aveau nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

În icoană Întâmpinării Domnului apare și Sfânta Ana prorociță, fiica lui Fanuel, care ține în mâna un filacter deschis, pe care stă scris: Pruncul Acesta a făcut cerul și pământul. Ana L-a slujit pe Dumnezeu în templu din tinerețea ei „în post și în rugăciuni” (Lc. 2, 37).

Ea reprezintă poporul dreptcredincios care stă aproape de Biserica și petrece noaptea și ziua în post și rugăciune, semn că așteptarea sau întâlnirea cu Dumnezeu se pregătește prin post și prin rugăciune.

Tot astăzi, facem pomenirea:- Sfinților Mucenici Adrian și Evul;- Sfântul Nicolae al Japoniei;- Prorocului Azaria;- Sfântului Mucenic Vlasie Bouarul;- Sfântului Claudiu;- Mucenicilor Pavel și Simon;- Sfântul Igantie din Mariopol

Mâine, 4 februarie, facem pomenirea Sfântului Cuvios Isidor Pelusiotul.

calendar ortodox

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.