EXPLODEAZĂ NUCLEARA ÎN PARLAMENT ÎNAINTE DE ALEGERI! ANCHETĂ DE PROPORȚII! VINOVAȚII VOR PLĂTI 3
Ultima Ora Exclusiv Politic

EXPLODEAZĂ NUCLEARA ÎN PARLAMENT ÎNAINTE DE ALEGERI! ANCHETĂ DE PROPORȚII! VINOVAȚII VOR PLĂTI

Deputatul PMP, Petru Movilă, cere înființarea unei Comisii de anchetă în Parlament, comisie ce va avea rolul să afle, de ce, nici după doi ani, nu s-au început lucrările la Autostrada Târgu-Mureș-Iași.

În Parlament, s-a votat o lege prin care se înființează și se bugetează acest obiectiv deosebit de important pentru România.

Mai mult, legea a fost chiar și promulgată de președintele Iohannis.

”Dacă nu s-a vrut cu binele, vom face autostrada cu forţa: o comisie de anchetă pentru Autostrada Iași- Tg. Mureș!De peste doi ani de zile, România are o lege menită să construiască Autostrada Iaşi – Tg. Mureş!

De peste doi ani, asistăm la neputinţa instituţiilor centrale de a finaliza documentaţia necesară începerii construcţiei propriu-zise a autostrăzii.

Dacă CNAIR şi MT îşi făceau treaba din momentul în care a fost promulgată legea iniţiată de mine, astăzi vedeam primele utilaje pe şantier.

Însă, au fost timpi pierduţi din cauza lipsei de interes şi de profesionalism a instituţiilor care trebuiau să muncească în folosul ieşenilor.

Primul lucru pe care îl voi face în mandatul viitor este să solicit înfiinţarea unei anchete parlamentare pentru descoperirea celor care se fac vinovaţi pentru întârzierea nepermisă a acestei investiţii pentru care există şi o lege.

În paralel cu acest demers, voi solicita ca această comisie să monitorizeze în permenenţă activitatea instituţiilor responsabile şi să supravegheze pas cu pas implementarea proiectului. Dacă nu s-a vrut cu binele, vom face autostrada cu forţa!

EXPLODEAZĂ NUCLEARA ÎN PARLAMENT ÎNAINTE DE ALEGERI! ANCHETĂ DE PROPORȚII! VINOVAȚII VOR PLĂTI 4

Cei responsabili să răspundă în fata milioanelor de oameni din Regiunea de Nord-Est, dar, în special, în fata ieşenilor care solicită acest drum de peste 10 ani!

Ȋn ceea ce priveşte anunţul SUA de a construi o mega-autostradă care va uni portul Gdansk cu portul Constanţa consider ca efortul este lăudabil.

Însă, nu poate fi unica şansă a Moldovei de a avea o autostradă, dacă traseul final va fi cel despre care se vorbeşte astăzi.

Dacă nu va fi pe lângă Iaşi, oricum e bine pentru că întreaga ţară are nevoie de autostrăzi, nu doar Regiunea de Nord-Est”, spune Movilă.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.