Europarlamentarul PNL, Vasile Blaga, achitat definitiv în dosarul DNA în care era acuzat de trafic de influență

Europarlamentarul Vasile Blaga, fostul lider al PDL și ministru de interne, a fost achitat definitiv în dosarul de trafic de influență în care primarul Gheorghe Ștefan și-a recunoscut fapta și a făcut acord cu procurorii DNA.

Instanța îl obligă pe Blaga Vasile la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

„Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi apelantul intimat inculpat Blaga Vasile împotriva sentinţei penale nr. 594 din 15 noiembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 1240/3/2017*.

Cheltuielile judiciare avansate de stat ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie ?i Justi?ie – Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina acestuia. Obligă apelantul intimat inculpat Blaga Vasile la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat Blaga Vasile, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 217 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 iunie 2022”, se anunță în minuta sentinței.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.