Elevii au susținut astăzi prima probă a examenului de Bacalaureat, sesiunea din toamnă. Cum va decurge examenul 1
Ultima Ora Social

Elevii au susținut astăzi prima probă a examenului de Bacalaureat, sesiunea din toamnă. Cum va decurge examenul

Elevii au susținut astăzi prima probă a examenului de Bacalaureat, sesiunea din toamnă. Cum va decurge examenul

Elevii care nu au reușit să obțină un rezultat satisfăcător la prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2018, au susținut, luni, prima probă a examenului, respectiv proba la Limba şi Literatura Română. 

 Elevii care au absolvit un profil real în ciclu liceal au avut de redactat la subiectul al III-lea de la proba la Limba și Literatura Română la examenul de Bacalaureat 2018 sesiunea de toamnă un eseu în care să comenteze o operă scrisă de George Bacovia sau Lucian Blaga, la alegere.

O zi mai târziu, pe 21 august, elevii vor susține proba la Limba şi Literatura maternă, potrivit calendarului anunţat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Tinerii care au terminat ciclul liceal vor continua seria probelor la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2018 cu proba obligatorie de profil, care va avea loc pe 22 august, iar ultima probă este cea la alegere şi este susţinută pe 23 august.

Probele orale vor începe cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, care se vor desfăşura pe 24 şi 27 august, pe 28 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, între 29-30 august, evaluarea competenţelor digitale şi examenul se încheie pe 30-31 august, când este programată evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. 

 Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2018, sesiunea de toamnă vor fi afișate pe 1 septembrie, până la ora 16.00. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 16:00 – 20:00.

În perioada 2-5 septembrie contestaţiile vor fi soluţionate, iar pe 6 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.

45.052 de elevi s-au înscris la sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat, 28.488 de candidaţi fiind din promoţia 2017-2018, iar 16.564 de candidaţi provin din seriile anterioare.

Procentul de promovabilitate la examenul de Bacalaureat 2018 este de 69,7%, în creştere de la 67,7%, cu 2% mai mult faţă de rezultatele iniţiale.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.