Foto. A apărut prima fotografie cu copilul ducesei Meghan de Sussex și al prințului Harry
Ultima Ora Externe

Ducesa Meghan de Sussex ar putea naște primul copil în următoarele zile. Ce măsuri de siguranță s-au luat

Primul copil al ducilor Harry şi Meghan de Sussex s-ar putea naşte duminică, potrivit publicaţiei The Sun, iar poliţia britanică a luat măsuri sporite de securitate pentru a îndepărta curioşii, conform mediafax.ro

Prințul Harry al Marii Britanii și ducesa Meghan de Sussex au decis să păstreze discreția privind detaliile legate de nașterea primului lor copil, au anunțat, pe 11 aprilie, reprezentanții palatului Buckingham.

„Ducele și ducesa abia așteaptă să împărtășească vestea emoționantă cu toată lumea, după ce vor avea oportunitatea de a celebra în privat evenimentul ca o nouă familie”, se mai arăta în comunicatul emis de palatul Buckingham, reședința oficială a reginei Marii Britanii.

Anul trecut, pe 15 octombrie, palatul Kensington a anunțat că ducesa Meghan de Sussex este însărcinată, iar copilul, al șaptelea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, se va naște în primăvara lui 2019. Aflată la un eveniment oficial, la începutul lunii ianuarie, fosta actriță americană Meghan Markle a sugerat că bebelușul se va naște în luna aprilie.

Publicația britanică The Sun a scris că ducesa Meghan va naște duminică.

Totuşi, duminică, prinţul Harry a participat la un maraton la Londra. Prezenţa sa nu fusese dată ca sigură, tocmai pentru că exista posibilitatea ca bebeluşul să se nască între timp.

Pentru a îndepărta curioșii, poliția britanică a luat o decizie insolită, respectiv să interzică utilizarea dronelor în toată zona din jurul Frogmore Cottage, noua reședință a ducilor de Sussex, în grădini și în parcurile din apropiere, potrivit voici.fr. Interdicția este aplicată deja pentru spațiul aerian al castelului Windsor, situat la câțiva kilometri de Frogmore Cottage.

De mai multe săptămâni au apărut speculații privind faptul că ducesa Meghan nu va naște la același spital din Londra ales de cumnata sa, ducesa Catherine de Cambridge, și de mama prințului Harry, regretata prințesă Diana. Unele surse spun că Meghan ar putea naște fie la un spital din Windsor, aproape de noua ei locuință, fie acasă, așa cum a făcut regina Elizabeth a II-a în cazul tuturor celor patru copii ai ei.

Prinţul Harry, în vârstă de 34 de ani, al șaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi fosta actriţă americană Meghan Markle, în vârstă de 37 de ani, s-au căsătorit în mai 2018, după o relație de doi ani.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.