Premierul Ungariei, Viktor Orban, mesaj pentru Boloni
Premierul Ungariei, Viktor Orban, mesaj pentru Boloni
Ultima Ora

Dreapta europeană a lansat procedura de excludere a partidului lui Viktor Orban

Douăsprezece partide membre ale Partidului Popular European (PPE), principalul grup politic din Parlamentul European, au cerut în mod oficial excluderea prim-ministrului populist ungar Viktor Orban şi a partidului său Fidesz, care ar putea fi decisă pe 20 martie, a anunţat luni preşedintele PPE Joseph Daul, citat de France Presse și preluat de Agerpres.

Decizia aparţine tuturor membrilor PPE şi nu pot anticipa rezultatul discuţiei”, a explicat Joseph Daul.

PPE este cel mai important grup din Parlamentul European şi familia politică dominantă în cadrul Consiliului European cu cancelarul Angela Merkel.

Potrivit unor surse din interiorul acestui partid de centru-dreapta european citate de DPA, cel puţin nouă partide, din opt state membre, din cadrul PPE au trimis scrisori conducerii sale cerând un vot. Potrivit regulilor PPE, şapte partide din cinci state membre sunt necesare pentru a sprijini expulzarea unui partid din grup.

PPE – „căminul” partidelor de centru-dreapta precum creştin-democraţii germani – a fost sub o presiune din ce în ce mai mare pentru a scoate afară Fidesz al lui Orban în timp ce liderul ungar a escaladat o lungă dispută cu înalţi oficiali ai UE, inclusiv preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker.

De aproape două săptămâni, afişe cu Juncker alături de miliardarul american de origine maghiară George Soros au apărut în spaţii publice din Ungaria. Pe postere sunt scrise sloganuri sugerând că cei doi vor să promoveze migraţia ilegală în Europa – ceea ce Comisia Europeană a negat puternic.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.