VIDEO. Dramă la Clubul Sportiv Orșova. Un canotor de 14 ani a murit electocutat

Un sportiv minor în vârstă de 14 ani de la Clubul Național de Canotaj din Orșova, a murit electrocutat la un panou electric.

Minorul decedat era din Botoșani. Din primele informații copiii se jucau de-a v-ati ascunselea. Sportivul decedat se ascunse în camera tehnică a unității,s-a urcat pe un panou electric și a fost electrocutat, scrie orsova24.ro.

”La data de 11 iunie a.c., ora 17.20, Poliția municipiului Orșova a fost sesizată cu privire la faptul că la complexul sportiv din municipiu, o persoană s-ar fi electrocutat.

La fața locului s-au deplasat polițiștii orșoveni care, din primele verificări efectuate, au stabilit că un minor de 14 ani ani, în timp ce se juca împreună cu alți colegi din cadrul complexului, acesta s-ar fi ascuns în camera tehnică a unității, pe un panou electric, fiind găsit decedat.

Trupul neînsuflețit a fost ridicat și transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și neglijență în serviciu”, anunță Poliția Orșova.

Conținut găzduit de Facebook.

Încărcarea conectează browserul la acest serviciu extern.

Deschide pe Facebook